RSS

despre……Vikingi

06 Feb

Vikingi – vechi triburi germanice amestecate cu ugri (onoguri, strămoşi ai ungurilor) şi aşezate, la începutul mileniului I d.H., în Peninsula Scandinavică.
Prima menţiune despre ei datează din secolul al IV-lea d.H., dar perioada marii înfloriri a vikingilor (numiţi varegi de greci, bizantini şi slavi) a fost în secolele 8-11 d.H. Atunci s-au afirmat ca navigatori (inclusiv piraţi) şi au atins America de Nord (!), Groenlanda, Marea
Britanie, nordul Franţei de azi (Normandia vinde, ca nume, de la vechiul Nor(d)man, adică “omul din nord”), coasta de nord a Africii, sudul Peninsulei Italice, Bosforul.
Triburile cele mai importante au fondat Suedia, Norvegia, Danemarca (triburile de suevi) şi Rusia Kievleană (triburile ros).
Au fondat şi stăpânit mari rute comerciale, ca de pildă aceea care-i lega de Volga, de patria originară a onogurilor şi, prin tocharieni şi chazari, de Drumul Mătăsii, ca şi celebra cale “de la varegi la greci”, Drumul chihlimbarului, care trecea şi prin Dobrogea de azi (la Basarabi, în bisericuţele de cretă, s-au descoperit inscripţii runice). Scrierea runică este numai în sens restrâns folosită pentru limba vikingilor (care era de tip germanic, ca şi religia), dar au existat
alfabete runice ale berberilor, hunilor, chazarilor, turcilor, originea runelor fiind Imperiul Gökturk. În Frizia (Olanda) şi vechea Britanie s-a scris şi cu rune. Fiecare semn runic avea un sens
mitologic şi unul pământean, ca şi vechea scriere din Ur, în Chaldeea. Cea mai avansată formă păstrată a runelor vikinge este dată de celebrele saga, (epopei, ca şi la greci) despre războaiele purtate.
Corăbiile vikinge erau de două tipuri: unele lungi şi cu margini înalte (sa descoperit una de 24 de m lungime), cu un sistem de protecţie contra vânturilor puternice, altele mici şi uşor de manevrat, pentru transportul mărfurilor pe ape interioare ori pe rute scurte, prin navigaţie de cabotaj.
O gardă vikingă, de mercenari, era angajată – ca infanterie grea – la Bizanţ şi acolo s-au făcut, în veacul al XI-lea, primele hărţi vikinge. Se consideră că, pe baza uneia dintre ele, a navigat Columb către Americi, deoarece un unchi al său a fost multă vreme translator la Constantinopol.
Sursa : Mic dictionar, Istoria civilizatiilor, Ecaterina Taralunga

About these ads
 

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,055 other followers

%d bloggers like this: