RSS

Category Archives: ANTICHITATE. ISTORIE, MITURI SI LEGENDE

PRIMUL STAT COMUNIST DIN ISTORIA LUMII: REPUBLICA LUI URUKAGINA

A-URUKAGINA-1-225x300 Întâmplările despre care voi vorbi mai departe zac în abisurile întunecate ale istoriei şi este nevoie de nişte repere pentru ca să nu cădem pradă beţiei adâncurilor atunci când ne scufundăm în oceanul timpului pentru a ajunge până la ele.
Imaginați-vă, deci, stimați cititori, că ne aflăm pe teritoriul actualului Irak, în zorii civilizaţiei umane, în mijlocul poporului sumerian din cetatea-stat Lagaş.
Pământul este în mare parte nelocuit de oameni, arareori întâlneşti triburi sălbatice sau sate şi peşteri fortificate. Europa este acoperită cu păduri uriaşe şi luxuriante. Numărul oamenilor de pe planetă nu trece de patru milioane. Majoritatea acestora trăiesc încă în peşteri şi sunt sălbatici, se hrănesc cu fructe şi vânat, nu cunosc berea, nici pâinea, nici războiul de ţesut. Graniţele Lagașului sunt asaltate periodic de hoardele sălbatice ale akkadienilor, elamiţilor şi guteilor care ucid prizonierii şi-i mănâncă fiindcă sunt canibali.
Suntem în anul 2380 înainte de era noastră. Nu există Grecia, nu există Imperiul Persan și nu există Imperiul Roman. Există doar Egiptul faraonilor, care e o uniune de sate risipite de-a lungul Nilului.
Ne aflăm în Lagaș, primul oraş mare al lumii. Memphisul egiptean, va apare peste o mie de ani, Isus Cristos se va naşte peste 2380 de ani, Napoleon peste 4149 de ani şi Barack Obama peste 4341 de ani. Singurele oraşe de pe Pământ sunt cele de aici din Sumer : Uruk, Lagaş și Nippur.
UN SIMPLU ȚĂRAN AJUNGE GENERAL
Regatul Lagaș este condus de regele Lugalanda, un despot de o rară cruzime care în fiecare zi aruncă în închisori sau ordonă uciderea a zeci de nevinovați pentru a pune mâna pe averile lor sau pentru a le lua fiicele sau nevestele în haremul lui.
Lugalanda se află în fruntea unei aristocrații nobiliare care se ocupă cu războiul și cu cămătăria, dând aur și argint cu împrumut celor săraci care nemaiputând înapoia datoriile ajung sclavi.
Undeva, departe de zidurile Lagașului, un tânăr țăran pe nume Urukagina muncește din greu pe ogorul lui. Era ca și tatăl său, un simplu lucrător al pământului şi şi-a spus toată viaţa lui “om din popor”.
Într-un an secetos Urukagina nu a mai putut plăti dările. Gărzile regelui l-au schinguit și torturat, apoi i-au omorât familia. La urmă i-au dat foc casei, lăsându-l mai mult mort decât viu.
Când s-a trezit din leșin, Urukagina și-a îngropat morții și s-a uitat în jurul lui. Tot satul fusese jefuit și ars de parcă ar fi trecut pe acolo nu oamenii regelui lor ci hoardele sălbatice ale akkadienilor și ale guteilor. Sătenii nu mai aveau nimic decât bucata de pânză din jurul șoldurilor.
Urukagina i-a întrebat pe consătenii lui dacă vor să vină cu el în Lagaș. ”Nu mergem să ne plângem regelui! Mergem să-i cerem socoteală de acest crime!” a spus el cu semeție. Și oamenii l-au urmat.
Pe drum i se alăturau din ce în ce mai mulți răsculați. Noaptea, la lumina focurilor de tabără el îi încuraja și le vorbea despre cum dorea el să facă din Lagaș ”o țară a dreptății”. Fermecați, oamenii îi ascultau cuvintele.
În drum către capitala țării armata răsculaților a avut trei confruntări cu armata regelui Lugalanda. Urukagina, un simplu țăran, s-a dovedit un general genial și viteaz. Sub conducerea lui răsculații au spulberat trupele regelui și ale nobililor. După opt luni intrau învingătoare pe porțile capitalei Lagaș.
NAȚIONALIZAREA PĂMÂNTULUI ARABIL ȘI DESFIINȚAREA PROPRIETĂȚII PRIVATE
Urukagina a venit la putere la vârsta de 30 de ani, în anul 2380 î.C., printr-o revoluţie populară de o amploare neamaiîntîlnită, marcată de o însufleţire fără precedent. Mândru de campaniile lui, el îi va pune pe scribi să consemneze în tăbliţe ziua în care în fruntea a zece “sori” (regimente) totalizând 50 000 de soldaţi a luat puterea de la precedentul şi sângerosul rege Lugalanda: “Zeul Ningirsu, viteazul lui Enlil m-a numit în fruntea poporului în faţa a zece sori de luptători. Şi din porunca divină a regelui zeu Ningirtsu, eu, Urukagina, am vestit voinţa zeilor, anume că nici un cetăţean particular nu poate fi stăpân pe nici o bucată de ogor arabil, că tot pământul arabil al ţării nu este al oamenilor ci aparţine zeilor divini Ningirtsu, soţiei sale Baw şi fiului lor. Şi să se ştie că eu, Urukagina, nu am ucis pe crudul rege Lugalanda după ce l-am învins. Nu am batjocorit în faţa armatei mele pe soţia şi pe fiicele lui şi nu le-am tăiat gâtul apoi aşa cum a fost datina până acum pentru învingători. Am îndepărtat de la mine acest obicei neomenesc şi i-am spus regelui şi familiei lui: -Plecaţi acum departe de aici! Să nu mai veniţi aici niciodată!”
În acest fel Urukagina a proclamat nationalizarea terenurilor si desfiintarea proprietatii private a pamantului cu 4298 de ani înaintea lui Lenin.
”COPII AI LAGAȘULUI, AJUNGE!”
Opinia lui Urukagina era că răul social, suferinţa şi nedreptatea oamenilor veneau din aceea că membrii claselor superioare acţionau sub impulsul individualismului. El a fost primul mare reformator de stânga din istoria lumii. Atenţia lui era îndreptată spre temperarea claselor bogate ale ţării.
Domnia lui Lugalanda instaurase în ţară legea bunului plac al bogaţilor. Marea preoţime şi casta nobiliară jupuiau sărăcimea şi o funcţionărime coruptă şi avidă storcea poporul de taxe. Oamenii mureau de foame la marginea drumului. Cei bogaţi îi forţau pe săraci să le vândă la preţuri de nimic proprietăţile şi bunurile mobile. Practic, dacă unui bogat îi plăcea casa cuiva venea la el şi i-o lua dându-i un preţ de nimic pe care săracul era obligat prin lege să-l accepte. Criminalitatea şi epidemiile atinseră cote de neimaginat. Urukagina a ridicat poporul de jos la răscoală:“Copii ai Lagaşului, ajunge!”
PRIMELE MĂSURI DE PROTECȚIE SOCIALĂ DIN ISTORIA OMENIRII
Primul lucru pe care l-a făcut după ce a luat puterea a fost acela de a da un cod de legi. Codul lui Urukagina este primul cod de legi pe care l-a avut omenirea, iar prevederile lui sunt atât de avansate că ele sunt valabile şi în zilele noastre. El prevedea pentru întâia oară în istorie obligativitatea oraşelor de a-i îngriji pe bătrâni şi de a asigura o masă pe zi săracilor care nu aveau mijloace de subzistenţă precum şi o haină odată la doi ani. Urukagina a inventat nu doar politica de stânga ci şi sistemul de protecţie socială. De asemenea, tot pe cheltuiala oraşelor se făcea şi înmormântarea săracilor.
Au fost luate măsuri extrem de aspre împotriva bogaţilor care abuzau de poziţiile lor sociale. Codul lui Urukagina este primul exemplu din istorie care garanteaza prin lege drepturile omului şi proclamă egalitatea oamenilor în faţa legii. Chiar sclavii erau consideraţi fiinţe umane, dar cu drepturi civile limitate. Li se permitea chiar căsătoria cu femei libere.
INTERZICEREA POLIANDRIEI
Codul lui Urukagina a interzis poliandria. Ca urmare a epocii matriarhale, femeile bogate aveau dreptul să-şi ia mai mulţi soţi. Urukagina a decretat poliandria imorală şi ilegală. Femeia care îşi lua doi sau mai mulţi soţi era ucisă cu pietre. Legea este valabilă şi azi în islam.
PRIMELE PENSII DIN ISTORIE
Orfanii şi văduvele precum şi părinţii celor căzuţi în război erau scutiţi de plata impozitelor către stat. Soldaţii şi ofiţerii bătrâni primeau o pensie şi treceau în îngrijirea statului. Pe tăbliţele descoperite de arheologi sunt consemnate toate aceste realizări: “O, voi, oameni din popor, copii ai Lagaşului, v-am făcut legi tari, v-am dat libertate şi egalitate în faţa legilor şi zeilor. V-am scos de sub puterea celor bogaţi. Nu veţi mai suferi de pe urma bătăilor, a chinurilor, a foametei, a cămătăriei şi a nedreptăţilor. Şi nimeni nu va mai putea lua ce e al vostru. Văduva, orfanul şi omul de rând nu vor mai fi niciodată la mâna celui bogat şi puternic. Tineretul nu mai este obligat să lucreze pentru bogat degeaba. Am desfiinţat încasatorii de biruri care nu vă lăsau să intrati cu lapte şi carne sa le vindeti in pieţe şi nu veţi mai plăti argint pentru cap de oaie. Am scos toţi inspectorii, am dat afară birocraţii inutili. Cei bogaţi nu vor mai îndrăzni să vă ia asinul sau casa fără să plătească pe ele preţul cerut de voi şi nu cel oferit de ei. Spune-ţi-le cu curaj: “Nu vreau să-ţi dau casa mea şi asinul meu! Dacă nu pleci de aici chem arcaşii, copiii Conducătorului!” Şi dacă el, cel bogat nu pleacă din casa ta, atunci tu ieşi în stradă şi cheamă-i pe arcaşi care patrulează pe străzi, care sunt ca şi copiii mei. Eu am jurat zeului Ningirsu să vă eliberez de asuprire. Am făcut case de copii şi case pentru bătrâni. Sunteti liberi. Bucuraţi-vă de libertatea voastră!”
SFÂRȘITUL
Aceste măsuri au avut o mare rezonanţă în rândul maselor. Pe o tăbliţă un scrib a însemnat: “El, Urukagina a eliberat locuitorii din Lagaş de foame, de camătă, de asuprire! Şi numele lui trece din om în om, de la o frontieră a ţării la cealaltă frontieră a ei.”
În cele din urmă, după 20 de ani de conducere, în anul 2360 î.C., artistocraţia şi marea preoţime în frunte cu un fost prinţ, Lugalzagissi, se ridică împotriva lui. Trupele statului vecin Uruk intră pe teritoriul Lagaşului venind în sprijinul rebelilor. Urukagina îi înfrânge de două ori pe rebeli, dar a treia oară este grav rănit de o săgeată. Se retrage într-o fortăreaţă din nordul ţării, în Girsu.
Aici, la adăpostul fortificaţiilor rezistă cu succes un timp, dar în cele din urmă se produce o revoltă a sclavilor, armata se risipeşte si Marele Conducător este ucis. Cei care au venit după Urukagina au distrus tot ce amintea de el: palate, tăbliţe etc. În mod miraculos însă, tăblițele care consemnau istoria acestui mare conducător au ajuns până la noi intacte și au fost descifrate în 1967. Probabil unul sau mai mulţi fideli ai lui Urukagina le-au sustras din arhiva oficială înainte să cadă în mâinile rebelilor şi le-au îngropat într-un loc secret. Aşa au ajuns până la noi faptele şi numele lui Urukagina.

Postat in: Planeta , George PANAITESCU
Sursa : http://universulromanesc.ro/planeta/primul-stat-comunist-din-istoria-lumii-republica-lui-urukagina/

 

O istorie a banilor….

1. banii “Cu buzunarul plin de bani, eşti înţelept, frumos şi mai şi cânţi bine”, spune un vechi proverb evreiesc. Este, poate, una din cele mai sugestive înfăţişări ale importanţei acordate banului, importanţă care se reflectă în lunga sa evoluţie.
De la troc la sterling – o călătorie în timp pe buzunarul altora. Practic, istoria banilor se confundă cu istoria oamenirii, cele două entităţi fiind greu de separat. Acest lucru este confirmat chiar de o personalitate a lumii moderne a banilor, Alan Greenspan, fostul preşedinte al Rezervei Federale al Statelor Unite. “Ieri i-am spus unui amic cam cheltuitor că trebuie să vorbesc despre istoria banilor. «Înţeleg istoria banilor. De îndată ce am câţiva, repede devin istorie», a răspuns acesta. Din fericire, nu toată lumea este ca prietenul meu”, declara, în 2002, Alan Greenspan. Din fericire, pentru ca prietenul lui Greenspan să poată face astăzi istorie, cineva, în zorii omenirii, s-a gândit să modifice greoiul sistem al schimburilor comerciale bazat pe troc. Sarea, condimentele, ceaiul, vitele sau grânele au fost primii “bani” ai omenirii, din păcate greu de mânuit şi perisabili. Între anii 3000 şi 2000 înainte de Hristos, în Mesopotamia, s-au pus bazele sistemului bancar de astăzi, templele şi palatele dovedindu-se locuri sigure pentru depozitarea bunurilor, produse agricole şi materiale preţioase. Câteva sute de ani mai târziu, în Babilon, Codul lui Hamurabi legifera activităţile bancare.
Ceva mai la est, în China, cu circa 1200 de ani înainte de Hristos, pentru schimburile comerciale erau folosite cochilii de scoici; în timp, scoicile s-au dovedit extrem de rezistente pe pieţele monetare, în unele zone din Africa fiind folosite până la jumătatea secolului XX.
Încă din zorii tranzacţiilor, banii au avut şi adversari: o legendă greacă spune că legislatorul Solon (638-558 î.Hr.) ar fi bătut monede cât roata carului, pentru a-i dezvăţa pe cetăţeni de acumularea excesivă a acestora.
Alte monede ciudate? Monedele de piatră de pe insula Yap din arhipelagul Carolinelor, Pacific: acestea erau găurite la mijloc şi puteau fi transportate – înşirate pe o prăjină – de doi oameni. Cercetătorii nu precizează cum erau cărate monedele cu valoare maximă, care aveau 3,5 metri în diametru şi cântăreau până la cinci tone.
2 yapese-stone-money-for-fsm-inauguration
Un amănunt: insula Yap nu are cariere de piatră, materia primă pentru bani fiind adusă aici cu plutele, de la distanţe impresionante. Banii erau ţinuţi în faţa casei, ca semn al averii. Un purcel costa o monedă de jumătate de metru, iar o nevastă – una de 1,3 metri.

Alte forme neobişnuite de bani sunt colţii de câine, folosiţi în insulele Solomon din Pacific; brăţările, folosite în Coasta de Fildeş; clopoţeii de bronz (Zimbabwe) sau cuţitele (China).
Cine ar fi putut să semnaleze apariţia monedelor metalice, apropiate de forma modernă, dacă nu Herodot, părintele istoriei? El critica spiritul mercantil al locuitorilor Lidiei, colonie grecească din Asia mică: aceştia nu numai că nu s-au mulţumit să bată monedă, dar au şi inventat magazinele. Primele monede au apărut în 640-630 î.Hr., fiind fabricate din electrum (un aliaj din aur colectat din râurile actualei Anatolii şi din argint, combinate în proporţii egale). Apariţia monedei, repede adoptată în varii forme de restul civilizaţiei antice, a dus la apariţia primului bancher. Acesta a fost Pithius, care, la începutul celui de-al cincilea secol î.e.n., opera în Asia Mică.
Tot din acea perioadă, monedele şi-au făcut apariţia în China, având formă rotundă şi fiind realizate din metal; nu încorporau o valoare foarte mare şi s-au dovedit incomode în tranzacţii costisitoare, spune Glyn Davis în lucrarea sa “Istoria banilor”.
Cetăţile greceşti Atena şi Corint au început să bată monedă proprie în 575-570 î.Hr., iar un sfert de veac mai târziu, legendarul rege Cressus s-a apucat să producă, în Lidia, monede de aur şi argint. Capturat de persani, Cressus a deschis drum primilor bani spre Persia.
Apariţia monedelor duce inevitabil la ceea ce, peste secole, în presa financiară se va numi “success stories”; prima astfel de poveste a fost cea a sclavului atenian Pasion, care în anii 394-371 î.Hr., a devenit cel mai înstărit şi faimos bancher grec, recâştigându-şi, totodată, libertatea.
În timp ce Pasion îşi dezvoltă… pasiunea pentru bani, pe alte meleaguri, la Roma, gâştele se dovedeau paznici vigilenţi ai Capitoliului (unde se păstrau rezervele monetare ale cetăţii). Preveniţi de gâşte asupra atacurilor galilor, romanii i-au mulţumit zeiţei Moneta, din al cărei nume derivă cuvântul money.
Mânuirea banilor se dezvoltă: în Grecia, cu 335 de ani înainte de Hristos, dobânda practicată pentru activităţi cuminţi, ca de pildă morăritul, era de 10%, în timp ce pentru activităţi care implicau riscuri sporite, bunăoară transportul naval, o dobândă de 30% era cu totul normală.
shutterstock-55105930
Alexandru cel Mare poate trece drept unul dintre primii mari cheltuitori ai lumii: întreţinerea uriaşei sale armate costa o jumătate de tonă de argint pe zi. Dar cuceririle şi prăzile sale bogate au stimulat schimburile comerciale; drept urmare, Alexandru a simplificat cursul de schimb, fixând o rată de schimb de 10 monezi de argint pentru una de aur.
Pe măsura trecerii timpului, sistemul financiar mondial – pentru că putem vorbi deja despre aşa ceva – se dezvoltă: egiptenii pun bazele unui sistem bursier, romanii de confruntă, în timpul celui de-al doilea Război Punic (dintre Roma şi Cartagina), cu inflaţia generată de enorma cerere de bani necesari pentru plata trupelor, în vreme ce insula grecească Delos devine un important centru bancar. Spiritul novator chinez se manifestă şi el: apar banii din piele (de cerb), cu o valoare de 40.000 de monede de bază.
Romanii au reacţionat cu o relativă întârziere la baterea de monede, dar au adoptat ca materii prime, pe lângă aur şi argint, metale mai puţin preţioase, cum ar fi arama. Împăratul Octavian August (33 î.Hr. – 14 d.Hr.) a reformat atât sistemul monetar, cât şi pe cel al taxelor, impozitând tranzacţiile comerciale, deţinerea de terenuri şi câştigurile.
3 shutterstock-31468828
În toată această perioadă, la greci, cele mai folosite unităţi monetare erau halcousul (confecţionat din aramă, el echivala cu o treime de obol), obolul (o şesime de drahmă), drahma (din argint), staterul (din aur, echivalent cu patru drahme) şi talantul (600 de drahme). Romanii foloseau libra şi uncia, ambele din aramă, denarii din argint şi aureus-ii din aur.
Alungarea cămătarilor din templul Ierusalimului de către Iisus nu a fost decât un episod minor al dezvoltării sistemul monetar, cu bunele şi relele sale: în anul 250 d. Hr., conţinutul în argint al monedelor romane a scăzut la 40%, iar în 270 d. Hr. la doar 4% – consecinţe ale inflaţiei accelerate. Aurelian (214-275 d.Hr.) a încercat să contracareze acest flagel printr-o emisiune de noi monede de aur pur, cărora le-a ridicat valoarea de două ori şi jumătate. O iniţiativă fără prea mare succes, pentru că inflaţia a rămas o problemă şi pentru Diocleţian (240-311 d.Hr.). Acesta a fost învins de forţele pieţei, chiar dacă a instituit controlul preţurilor şi al dobânzilor, motiv pentru care, în cele din urmă, a abdicat. Pe de altă parte, însă, tot Diocleţian a introdus de această dată cu succes, primul sistem de buget anual.
Inflaţia nu s-a lăsat învinsă nici de trecerea la creştinism a Imperiului Roman, deşi, cu această ocazie, împăratul Constantin cel Mare (272-337 d.Hr.) a confiscat enormele comori acumulate în templele “păgâne”. Mai trebuie remarcat şi faptul că în anul 306, împăratul Constantin a emis o monedă de aur, solidus, care a fost produsă ulterior, fără a i se schimba greutatea sau puritatea, vreme de 700 de ani.
O măsură a inflaţiei acelor timpuri este evoluţia valorii aurului: în anul 307 d.Hr., preţul era dublu faţă de cel stabilit de Diocleţian cu şase ani mai devreme, iar în 324, urcase de şase ori. Ceva mai târziu, în Egipt, o măsură de aur care valora 300.000 de denari a ajuns să coste 2.120.000.000 de denari. Invaziile barbare au frânat evoluţiile monetare, activităţile bancare au fost abandonate, iar monedele emise de episcopul Mellitus la Londra (secolul VII) au fost folosite mai mult ca bijuterii decât pentru scopuri comerciale.
4 2743578-publimedia-shutterstock

Sursa : http://farafrontiere.wordpress.com/2011/10/28/o-istorie-a-banilor-de-la-coltii-de-caine-la-conturile-virtuale/

Posted on 28 octombrie 2011 by Daniel Murăriţa

 

Cresus si Solon

Cresus – bogăţie sau fericire?
Cresus, regele Lidiei, i-a declarat război lui Cyrus cel Mare, conducătorul Persiei. Dar, tocmai în ziua bătăliei, a avut loc o eclipsă de lună. Cele două armate au fost atât de înspăimântate, încât au refuzat să lupte.
Puţin după aceea, Cresus s-a dus la Delfi, pentru a consulta oracolul. Şi acesta i-a răspuns că, dacă va traversa cu trupele râul Halys, are să distrugă un puternic imperiu.
Profeţia s-a adeverit. Cresus a traversat râul Halys, a dat lupta şi un mare imperiu a fost distrus: al său!

cresus-2
Cresus a fost un rege măreţ. A înrobit popoarele învecinate şi a adus atâtea avuţii în Sardes, încât a ajuns proverbial. În antichitate se zicea: bogat precum Cresus. De aceea au venit să-i vadă capitala curioşi din toate colţurile lumii, şi Cresus i-a încurajat cât a putut, căci îi plăcea faima.
Într-o zi, i-a fost adus un călător atenian care venea din Egipt. Era Solon, vestit şi el, deşi prin altceva decât Cresus. Era foarte întelept, fiind considerat unul dintre cei şapte înţelepţi ai lumii antice.
Sperând să-l impresioneze, Cresus i-a arătat bogăţiile sale. Solon, deloc vorbăreţ, nici n-a clipit.
– Ei bine, dragul meu oaspete, a spus regele, ţi-a plăcut ce ai vazut? Am auzit cuvinte de laudă despre înţelepciunea dumitale înnăscută şi pe care călătoriile au sporit-o. Spune-mi, dintre toţi oamenii pe care i-ai văzut, care este cel mai fericit?
– Tellos din Atena, răspunse Solon.
– Cum aşa? se miră Cresus, căci nu se aştepta deloc la răspunsul acesta.
– Tellos era cetăţeanul unei cetăţi prospere, explică Solon. Nu este aceasta o mare fericire? Copii lui au fost frumoşi şi virtuoşi. În sfârşit, felul în care a murit este de invidiat. Luptând pentru patria lui, s-a purtat cu atâta vitejie, încât a obţinut victoria şi şi-a găsit pe câmpul de bătălie cea mai glorioasă moarte.
Cresus s-a supărat.
– Cum aşa, străine? Ce părere ai despre fericirea regelui care-ţi vorbeşte? Sunt eu mai prejos decât Tellos, un om oarecare?
– Cresus, a spus atunci Solon, te afli în culmea prosperităţii, sunt de acord. Dar nu te voi socoti cel mai fericit dintre oameni înainte de a afla că ţi-ai sfârşit zilele fericit. Cât timp un om n-a murit, nu putem spune că este fericit; putem spune, dacă vrei, că norocul îl favorizează. În toate lucrurile trebuie să ţinem seama de sfârşit.
Aşa i-a vorbit Solon atenianul celui mai bogat prinţ din Asia. N-a izbutit să-l convingă, cu atât mai puţin să-l mulţumească.
Însă povestea nu s-a sfârşit.
Curând, Cresus şi-a pierdut cel mai iubit fiu într-un accident la vânătoare. Apoi a intrat în conflict cu Cyrus, regele perşilor, şi a fost înfrânt. Luat rob şi înlănţuit, a fost osândit să fie ars de viu. Urcat pe rug, şi-a privit capitala distrusă şi jefuită şi şi-a amintit de bogăţiile pe care le pierduse. Cugetând de pe ce culmi îl azvârliseră zeii, s-a gândit că ajunsese în ziua morţii şi a început să suspine cu glas tare: “Solon! Solon! Solon!”
– Ce zice? a întrebat regele persan.
Cresus a povestit întâmplarea cu înţeleptul Solon, iar Cyrus, impresionat, i-a dăruit viaţa.
Sursa : https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/03/11/cresus-bogatie-sau-fericire/

 

Cilivizaţii dispărute .TOMIRIS – REGINA LEGENDARĂ A MASSAGEŢILOR

3b1992e3cea10bb71eb0466

Românii nu-şi cunosc adevărata istorie, ocultată lor. Capul sus…suntem de NEAM NOBIL. Când massageţii, conduşi de legendara regină Tomiris, îl învingeau pe Cyrus( Cirus), Roma era un mic sătuc. În lumea ştiinţifică a fost un adevărat şoc când s-a descoperit că Sarmisegetusa Regia era de circa 4 ori mai mare decât Roma, capitala unui Imperiu colosal.
Lumea fascinantă a strămoşilor noştri a oferit Antichităţii două personalităţi emblematice, considerate drept model pentru orice posibilă istorie universală a moralei războinicilor: regina massageţilor şi Dromichete, regele dacilor din sudul Carpaţilor.
Despre regina Tomiris ştiu mai multe occidentalii decât românii de astăzi. Norocul nostru a fost cã Diodor din Sicilia a descris scena de la Helis, în care Dromichete l-a dojenit pe Lisimah printr-o parabolã demnã de regele Solomon. Este acolo cea mai frumoasã, cea mai paradoxalã maieuticã politicã din istoria universalã. Despre Dromichete, învãtau pânã si copiii din România, dar si acest rege pare sã fie uitat. Fãcãtorii de manuale numai vor sã ofere exemple morale copiilor nostri. Cu sigurantã, Tomiris ar fi rãmas necunoscutã pentru cultura europeanã, dacã nu ar fi reusit sã-l învingã pe Cirus cel Mare, regele persilor, în anul 529 î.Hr. sau 530. Cirus se numea Kurus, Kiros sau Keyhusrev, în limba persanã veche – farsi. El a domnit în perioada 576– – 529 î.Hr. A pus bazele Imperiului Persan si a fondat dinastia Achaemenizilor. Ca un Baiazid al persilor, el a cucerit Regatul Mezilor, Regatul Lydia si regatul Noului Babilon. A unit cele douã regate iraniene. Cirus voia sã cucereascã si Egiptul, dar Tomiris i-a scurtat destinul de cotropitor.
Izvoare de importanţă deosebită, ce nu pot fi trecute cu vederea, ne vorbesc despre personalitatea şi faptele legendarei regine a massageţilor (massa.geţi/messa.geţi -. Geţii cei mari), care a intrat şi în mitologia unor naţiuni din Orientul Apropiat şi Mijlociu. Artiştii Renaşterii au imortalizat-o, iar Muzeul Luvru găzduieşte un frumos portret al reginei Tomiris. Paulus Peter Rubens şi Mattia Preti au pictat, fiecare, câte un tablou cu Tomiris.
Muraev a scris baletul „Tomiris”, Voltaire, Shakespeare, Eminescu au prezentat în operele lor faima, destinul şi valoarea umană a reginei massageţilor. „Câţiva istorici, cercetând „rolul femeii ca forţă a istoriei”, au aşezat-o într-o glorioasă galerie, alături de Artemisia (Nota A), Boadicea (NotaB), Zenobia (Nota C) sau Ioana d’Arc” (1).
A fost una dintre cele mai puternice personalităţi ale Antichităţii. Regina Tomiris este revendicată, în diferite forme, de istoria străveche din Armenia, Georgia, Azerbaidjan, Turcia, Ucraina şi chiar Rusia. Atât în aceste ţări, cât şi în ţări nordice sau occidentale, restaurante, firme vestimentare, societăţi comerciale de profiluri diferite etc. îi poartă numele.
Biografii tracului Alexandru Macedon notează că tânărul rege macedonean era un mare iubitor de literatură şi istorie. Nu se despărţea de „Istoriile” lui Herodot, „părintele istoriei” – ionian născut în Halicarnas, bun cunoscător al traco-geţilor din jurul Mării Negre, pe care l-a vizitat de mai multe ori. Plutarh notează că Alexandru Macedon a vizitat Pasargata – mausoleul închinat lui Cyrus cel Mare. El se considera urmaşul şi continuatorul glorios al reginei Tomiris.
Iar cărţile noastre de istorie, istoricii şi cercetătorii noştri păstrează o tăcere de neînţeles asupra acestei personalităţi care l-a zdrobit pe trufaşul Cyrus cel Mare., dându-i pedeapsa capitală. De reţinut următoarele. Herodot consemnează în opera sa: „Caucazul formează bariera parţilor (neam scitic – n.T.F.) dinspre apusul Mării Caspice, iar pe urmă spre vest şi înspre răsăritul soarelui vine o câmpie de o întindere imensă (Asia Centrală, până în apropiere de China – nota T.F.) care se pierde în depărtare: această câmpie mare o ocupau massageţii, contra cărora avea Cyrus pofta să pornească cu armate”.
Istoricul Burchard Bentjes este autorul vastei lucrări „Civilizaţia veche a Iranului”, în care are numai cuvinte de laudă la adresa messageţilor „aşezaţi pe fluviul Sar Daria şi mai la est, principalul duşman al lui Cyrus”. Istoricul grec Hekataios, trăitor la curtea regelui Cyrus, scria: „Ei cinstesc ca zeu numai Soarele şi animalul închinat lui, calul. Sunt războinici de temut, pedeştri şi călare, sunt echipaţi cu platoşe, iar armele lor sunt spade, securi de luptă din aramă. Harnaşamentele cailor sunt împodobite cu aur…”
Povestea massageţilor şi a lui Tomiris este cea mai semnificativă ilustrare a ideii că o ramură a tracilor a migrat din regiunea carpato-danubiano-pontică-balcanică spre răsărit încă din neolitic. Aveau o religie monoteistă şi se închinau la Soarele Neînvins, asemenea tuturor dacilor. ..
Cyrus, numit „Kurus”, „Kiros” sau „Keyhusrev”, în limba persană veche – farsi, considerat Baiazid al perşilor, a domnit între 576-529 î.Hr. şi a pus bazele Imperiului Persan. După ce a cucerit regatul Mezilor, regatul Lydia şi regatul Noului Babilon, reuşind să unescă cele două regate iraniene, ambiţia lui Cyrus era să cucerească şi Egiptul, dar regine Tomiris i-a scurtat destinul de cuceritor.
La început, Cyrus a vrut să se căsătorească cu regina Tomiris. În „Istorii”, Herodot scria că aceasta l-a refuzat pe cel mai puternic om al lumii de atunci: „Refuz să mă mărit cu tine şi jur pe Soare, domnul suprem al messageţilor, că te voi sătura de sânge” (2).
Prima bătălie s-a dat între o parte a armatei massageţilor, conduşi de Spargapises, fiul lui Tomiris, şi armata lui Cyrus, pe fluviul Sîr Daria, în Asia Centrală. Regele persan a ieşit învingător şi l-a capturat pe Spargapises. Regina i-a cerut să-i elibereze fiul şi să nu treacă fluviul. Spargapises nu a vrut să fie batjocorit în robie şi s-a sinucis, iar Cyrus şi-a trecut întreaga armată peste fluviu.
Perşii au fost învinşi, regina Tomiris a cerut să fie căutat cadavrul regelui, i-a tăiat capul şi l-a aruncat într-un cazan plin cu sângele năvălitorilor, pentru „a se răzbuna”.
Această scenă trebuie privită din perspectiva moralei războinicilor timpului, care-şi apărau neamul şi pământurile. Altfel nu vom înţelege nimic. Tomiris a impresionat Antichitatea prin lecţia ei aspră pe care i-a dat-o lui Cyrus. Era sancţiunea dată unui rege învins în numele dreptului massageţilor la viaţă şi existenţă liberă. Atunci, războinicii se conduceau după legile moralei nescrise ale păcii şi războiului.
Momentul este foarte asemãnãtor cu pilda oferitã de Dromichete invadatorului Lisimah peste douã sute de ani. La o distantã atât de mare în timp, cei doi regi par sã se conducã dupã aceleasi legi morale nescrise ale pãcii si rãzboiului. În aceastã mentalitate, rezidã practic etica lumii moderne, care prevede dreptul la viatã liberã pentru fiecare popor. Dar cine vrea pace pentru natiunea lui, trebuie sã se pregãteascã intens de rãzboi, spune un vechi principiu din stiinta conducerii statelor. (Pe acest principiu al descurajãrii s-a bazat si blocarea cursei înarmãrii nucleare de astãzi). Prin urmare, nu doar scena dramaticã, în care frumoasa reginã a aruncat capul lui Cyrus în cazanul cu sânge, avea sã-i impresioneze pe artistii din epoca iluminismului si apoi a romantismului. Ei au retinut semnificatia moralã a pedepsirii cotropitorului în numele dreptului sacru al popoarelor la libertate – idee foarte dragã tuturor celor care au teoretizat noţiunea de “naţiune” în secolul al XIX-lea.
Iordanes povesteste cã la anul 527 î.Hr., Tomiris a pus bazele orasului Tomis. Herodot scrie cã, dupã victorie, Tomiris, Tamiris sau Timirise – dupã alte izvoare – a venit cu corãbiile pline de pradã în Dobrogea de astãzi si a pus bazele cetãtii. Descrierea massagetilor este foarte expresivã: luptãtori pe jos sau pe cai, arcasi neîntrecuti, dar si curajosi mânuitori de lance. Purtau armuri împodobite cu aur. Erau monogami, dar vãduvele de rãzboi erau tinute în colectivitate. Aveau o religie monoteistã. Ei se închinau la Soarele Neînvins, asemenea tuturor dacilor. Sacrificau cai pe altarele Soarelui. În cartea “De origine actibusque Getarum” – “Despre originea si faptele getilor” – Iordanes, get, adicã dac de origine, îl reconfirmã pe Herodot. El precizeazã însã cã este vorba despre acelasi neam. Fiind conducãtoarea unui asemenea popor, fãcând apoi dovada unor fapte fãrã precedent, Tomiris continuã sã-i fascineze si astãzi pe cei care se apropie de istoria veche. Unii cred cã Tomiris stãpânea regatul amazoanelor, dar, dupã cum spun scrierile vechi, regina a urmat la tron dupã moartea regelui. Eminescu o imagineazã pe Tomiris în epopeea “Gemenii”, încã prea putin cercetatã. Kazahii de astãzi au convingerea cã istoria lor a început cu… Tomiris. Massagetii erau numiti Saka. Unii istorici turci cred si astãzi cã massagetii erau de neam turcic, fiind iranizati odatã cu migratia lor spre rãsãrit! Autohtonii din Tadjikistan si cei din Turcmenistan se revendicã tot de la massageti. Uzbecii cred la fel. Cambize a cucerit Egiptul cu ajutorul massagetilor, celebri în epocã datoritã cailor lor fãrã egal. Turcmenii sustin cã rasa de cai Akhal-Teke provine de la massageti. Cai pe care i-au folosit mai târziu Darius si Alexandru Macedon. Unii istorici considerã cã massagetii au fost asimilati de iranieni si de chinezi. Oricât de diverse ar fi opiniile, toti cercetãtorii au cãzut însã de acord pe o singurã idee: massagetii erau de origine europeanã. Tomiris era asemuitã cu Talestris, regina amazoanelor de mai târziu. Paulus Peter Rubens si-a intitulat tabloul “Tomiris, regina scitilor” (sau getilor cei mari, neam tracic, n.a.). Mattia Preti a pictat si el un tablou cu Tomiris. Iordanes o considerã pur si simplu “Getarum regina” (sau a scitilor, deci… n.a.)…
De-a lungul veacurilor, până în zilele noastre, originea massageţilor a iscat numeroase controverse. Nu insist asupra acestora. Realitatea este că massageţii sunt urmaşii tracilor care au migrat spre răsărit din regiunea carpato-danubiano-balcano-pontică. Încă din neolitic.
Doi cercetători de renume, desfăşurându-şi activitatea în mod independent, au ajuns la aceeaşi concluzie privind originea comună a popoarelor ce sălăjuiesc din Antichitate pe întinsul spaţiu cuprins între Dunăre şi China. Este vorba de istoricul german Heinrich Iulius/Henry Jules Klaproth şi cercetătorul francez Saunt-Martin.
Elevi fiind, am fost învăţaţi să credem că migraţiile s-au produs numai din Asia spre Europa. Nu am fost pregătiţi să acceptăm că fenomenul s-a produs şi invers, în timpuri istorice străvechi. Locuitorii ancestrali din spaţiul carpatin au migrat în toată Europa şi spre răsărit, până în China. Asemenaa tuturor dacilor, massageţii se închinau la Soarele Neînvins şi sacrificau cai pe altarele Soarelui. Kazahii din zilele noastre sunt convinşi că istoria lor începe cu…Tomiris. Autohtonii din Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan se revendică din massageţi.
Massageţii au ajuns până în Asiria. În perioada 669-626 î.Hr. s-au aliat cu regele Assurbenipal contra Mezilor.
Nenumărate dovezi indică faptul că amazoanele făceau parte din acelaşi neam al massageţilor. Ele formau un ordin al luptătoarelor din aceeaşi etnie. Mitul amazoanelor este reţinut de greci în epoca în care massageţii se deplasau spre Anatolia. Morminte ale amazoanelor au fost descoperite ala frontiera dintre Kazahstan şi Rusia.
Geograful antic Strabon (60î.Hr.-26 d.Hr.) ne spune că neamurile geto-dacice vorbeau aceeaşi limbă, de la Carpaţi până în Centrul Asiei.
Darius, urmaşul lui Cyrus, a pătruns cu oştile în ţinutul massageţilor, însă nu a reuşit să înfrângă „triburile conduse de Tomiris”, după cum specifică cronicile. Tot în cronici stă scris că Darius a fost oprit din războaiele de cotropire dincoace de Dunăre, „unde numai podul construit de perşi (peste Dunăre) îl salvă pe rege şi armata lui să nu împărtăşească soarta lui Cyrus, fugărit de oştile şeţilor”.
La fel, nici Alexandru cel Mare nu reuşi să cucerească pe massageţi. Faramane, unul dintre prinţii din Hortezum (vechi stat iranian construit în sec. VIII-VI î.e.n., pe cursul inferior al fluviului Amudaria) a vrut să încheie o alianţă cu acest mare comandant. Arian, istoricul expediţiilor lui Alexandru, relatează că Faramane venise cu 1.500 de călăreţi şi i-a propus lui Alexandru, în schimbul alianţei contra sciţilor din Ucraina, că îi va aduce şi pe Colehi şi amazoane. Istoricul Burchard Bentjes scrie că, în urma acestei alianţe, „sciţii din Ucraina şi de mai departe au fost alungaţi”, iar Faramane a înfiinţat statul Amu Daria.
Se pare că pe monumentul circular de la Adamclisi este consemnată această luptă, deoarece pe monument apar şi amazoanele. Iar mulţi istorici au căzut de acord că acest monument este mult mai vechi decât pătrunderea lui Traian în Dacia.
Prof. dr. în istorie Augustin Deac subliniază similitudinea dintre scrierea din „Codex Rohonczy” şi scrierea alană, alanii fiind urmaşii massageţilor. Odinioară, Prutul era considerat fluviul alanilor şi se pare că oraşul Iaşi a fost întemeiat de ei. Satul Iaşca de la gurile Nistrului, la fel.
S-au autointitulat yas, alanii fiind semnalaţi şi de chinezi, în 1260 e.n., sub numele de anzai, şi de greci care i-au numit asauoi. Alanii au migrat până în nordul Franţei în Spania şi nordul Africii. Osetenii de azi sunt urmaşii lor.
Nota A – Artemisia Gentileschi (1593-1653) a fost unul dintre primii pictori bine-cunoscute de sex feminin.
Nota B – Descrierea Boudicei poate fi găsită în lucrările Lui Tacitus, sau Dio Cassius, cu toate că la ambii e practic identică. Ambii remarcă, că Boudica era de sânge regal, de înălţime înaltă, avea o minte ageră. Părul ei era roscat si drept, lung până la talie, voce aspră si o vedere pătrunzătoare. De obicei purta o tunică colorată, la fel si o manta. Soţul ei, conducătorul Prasutag, era regele icenilor, care locuiau în regiunea Norfolk de azi. Aceste pământuri practic nu erau sub controlul Romei, deoarece în timpul cuceririi Britaniei de către imperatorul Claudius în anul 43, icenii s-au unit cu armatele lui în calitate de aliaţi. În anul 47, în timpul încercării lui Publius Octorius Scapula de a-i dezarma, ei au reusit de a-si apăra dreptul lor la independenţă. Prasutag era mai în vârstă decât soţia sa si a trăit o viaţă lungă. Pentru a-şi păstra neamul, el, la fel ca pe ambele fiice ale sale, l-a făcut comostenitor al tronului pe imperatorul roman.
A “tolera” independenţa regatelor unite era o practică romană normală cu condiţia ca regatul se lăsa ca mostenire imperatorului roman după moartea conducătorului curent a regatului. Astfel, de exemplu, au fost anexate la imperiu provinciile Bitinia si Galatia (Galatia). La fel, Legea romană permitea lăsarea mostenirii numai pe linia bărbătească. De aceea, toate încercările lui Prasutag de a păstra pe tron familia sa au fost zădarnice. După moartea sa, regatul său a fost anexat la Imperiul Roman. Pământul si averea au fost confiscate. Averea nobililor si a robilor erau deja egale. Potrivit lui Tacitus, Boudica a fost biciuită, iar fiicele ei au fost violate. La fel a fost prădată trezoreria lui Prasutag, care mulţi ani a trăit din banii romani.
În anul 61, britanii, druizii şi icenii, sprijiniţi de vecinii lor s-au răsculat împotriva romanilor. Sufletul răscoalei a fost Boadicea, care conducea o armată de peste 230.000 de oameni. Această femeie era mai degrabă dispusă să moară în luptă, decât să trăiască în robie. Mai bine instruiţi şi cu o dotare superioară , romanii au învins. Curând după înfrângere, Boadicea a murit. Conform surselor amintite a avut parte de o înmormântare fastuoasă.
Nota C – Zenobia (240-274) s-a născut şi a crescut în Siria. La vârsta de 18 ani s-a căsătorit cu Septimius Odaenathus, regele din Palmyra. După asasinarea soţului, Zenobia s-a răzbunat în felul ei: a cucerit noi teritorii. S-a proclamat regină a Egiptului. Apoi cucereşte Anatolia, Palestina şi Libia, luând în stăpânire rutele comerciale ale romanilor. A fost înfrântă de armatele romane conduse de Aurelian.
Surse: http://basarabialiterara.com.md/?p=12757

1.Revista „Dacia Magazin”, nr. 44/iulie 2007;
2. Revista „Dacia Magazin”, nr. 46, septembrie 2007.

 

“Enigmaticele tăbliţe de la Sinaia

Li se spune ”Tăbliţele de Plumb de la Sinaia”, dar nimeni nu ştie exact când şi cum au ajuns din acest oraş în subsolul Institutului de Arheologie ”Vasile Pârvan” din Bucureşti, unde zac de peste un secol. Pe aceste tăbliţe de plumb se află texte misterioase şi imagini şi mai misterioase, unele dintre acestea fiind executate în stilul culturilor aztecă, maya şi inca! Istoricii care le-au cercetat de-a lungul anilor, nepricepând nimic din ele, fie le-au declarat false, fie le-au ignorat.
Neinventariate niciodată, au fost aruncate în subsolul Institutului de Arheologie până când, un tânăr inginer, Dan Romalo, a fotografiat aproximativ o sută dintre ele, care mai rămăseseră. Astăzi, datorită ignoranţei şi neglijenţei crase a istoricilor, mai există doar câteva, şi acelea în primejdie de a dispărea.
În realitate, aceste tăbliţe sunt de o importanţă excepţională pentru istoria poporului român, fiind adevărate cronici ale istoriei geto-dacilor şi oglinzi explicite ale limbii strămoşilor noştri. E greu însă de luptat cu prejudecăţile, mai ales cu cele ale celor care susţin că poporul dac era sălbatic, că până şi cei de la izvoarele Nistrului ar fi învăţat să vorbească de la romani şi multe altele de acest soi.
Conform unor legende, tăbliţele de plumb au fost descoperite cu prilejul lucrărilor de captare a pâraielor Sfânta Ana şi Peleş, pentru aprovizionarea cu apă a Mânăstirii Sinaia, şi de asanare a mlaştinilor din Poiana Văcăria, în vederea ridicării pe acele meleaguri a Castelului Peleş.
S-au găsit unii care, fără să arate măcar vreun document referitor la descoperirea tăbliţelor, l-au învinuit pe regele Carol I că ar fi topit ”originalele de aur”, ca să-i plătească pe meşterii de la Peleş, dar că, pentru orice eventualitate, ar fi dat ordin ca, înainte de aceasta, să fie copiate în plumb. Nici că se poate o mai mare aberaţie şi o mai mare jignire la adresa cinstei proverbiale a regelui Carol I, care şi-a ridicat castelul pe cheltuiala sa.
Specialiştii au constatat, spre marea dezamăgire a celor care le credeau scrise pe vremea dacilor, că tăbliţele au fost turnate în plumb, la Fabrica de Cuie din Sinaia, în a doua jumătate a secolului XIX. Aşadar, sunt totuşi nişte copii şi nu este exclus ca originalele să fi fost de aur. În acelaşi timp, se poate ca textele şi imaginile să fi fost imprimate pe alte materiale, de pildă pe lemn, şi, pentru conservare să fi fost turnate în plumb. Rămâne întrebarea cine le-a păstrat până atunci şi cine a comandat lucrarea.
Ca de multe ori, apar în scenă misterioşii Solomonari, despre care legendele populare spun că învăţau 20 de ani dintr-o Carte de Înţelepciune, în care se afla toată ştiinţa şi puterea lor. Şcoala lor de Magie, care se numea Şolomanţa, se găsea în cetatea Babariului, de pe muntele Garaleu sau Galareu. Nu ieşeau toţi Solomonarii vrăjitori, ci numai unul din zece, aşa că selecţia lor era foarte riguroasă.
Şcoala de Magie se afla într-o peşteră inaccesibilă oamenilor obişnuiţi. Învăţăceii, aleşi de mici, erau iniţiaţi stând pe o piatră de moară legată cu o funie de tavanul peşterii. Piatra se rotea foarte iute, la lumina unui opaiţ. Dacă legăm legendara cetate a Babariului de oronimul Babele, atunci putem presupune că peştera unde se afla Şolomanţa este aceeaşi cu Peştera Ialomiţei, aflată ceva mai sus de Sinaia.
În zorii modernizării României, în ştiinţa Solomonarilor par a fi fost iniţiaţi, în diferite grade, mai mulţi oameni de cultură autohtoni, îndeosebi cei care cultivau ideea moştenirii noastre geto-dacice şi ignorau sau chiar luau în râs ”originea romană”. Desigur, între iniţiaţi nu figura filo-italianul Ion Heliade Rădulescu, astfel explicându-se şi izolarea lui de către fruntaşii paşoptişti din Ţara Românească.
Unul dintre aceşti Solomonari va fi fost Nicolae Bălcescu, membru al mai multor societăţi secrete din prima jumătate a secolului al XIX-lea, istoric şi scriitor care, prin celebra sa carte, ”Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, avea să ducă la reîntegirea Daciei de la 1 Decembrie 1918. Din unele texte de pe tăbliţele de la Sinaia, care au fost în cele din urmă descifrate şi traduse, se înţelege că Mihai Viteazul a fost mare maestru al Ordinului Solomonarilor. Şi tocmai pe el l-a ales Bălcescu ca exemplu suprem de domn român.
Aproape făţiş, Nicolae Bălcescu pomeneşte de Cartea Sacră, adică de textele de la Sinaia: ”Deschid sfânta carte unde se află gloria României, ca să pun înaintea fiilor ei câteva pagini din viaţa eroică a părinţilor lor. Voi arăta acele lupte urieşe pentru libertatea şi unitatea naţionale, cu care românii, supt povaţa celui mai vestit şi mai mare din voievozii lor, încheiară veacul al XVI-lea. (…) Moştenitori ai drepturilor pentru păstrarea cărora părinţii noştri au luptat atâta în veacurile trecute, fie ca aducerea-aminte a acelor timpuri eroice să deştepte în noi sentimentul datorinţei ce avem d-a păstra şi d-a mări pentru viitorime această preţioasă moştenire”. Am arătat mai sus ceea ce au făcut istoricii români cu preţioasa moştenire…
Un alt cunoscător al Cărţii de Înţelepciune a Solomonarilor va fi fost şi Mihail Kogălniceanu, posibil co-autor sau iniţiator al turnării tăbliţelor în plumb. Dregătoriile înalte pe care le-a avut de-a lungul vieţii – prim-ministru pe timpul lui Cuza, ministru de Externe pe vremea lui Carol I – i-au creat, desigur, conului Mihail, o anume imunitate împotriva latinomanilor.
Până ce să ajungă însă la acea imunitate, tânărul Mihail se hotărâse, încă de când era student la Berlin, să meargă pe drumul Solomonarilor. Iată ce le scria el, din Germania, surorilor sale: ”Întorcându-mă în Moldova, nu mă voi răsfăţa în lux şi faste; de voi revedea patria vreodată, va fi spre a o sluji şi a-i sacrifica viaţa, dacă trebuie”. La 1840, din iniţiativa lui a apărut ”Dacia literară”, prima revistă literată românească organizată. Kogălniceanu vroia ca producţiile româneşti să fie ”din orice parte a Daciei” şi să fie originale: ”Traducţiile nu fac o literatură”.
Mihail Kogălniceanu, după cum scrie G. Călinescu, era de pe atunci, sub raportul conţinuistic al criticii, ”un tradiţionalist şi un teoritician al specificului naţional”. În ”Dacia literară” publica ”Scene pitoreşti din obiceiurile poporului” (”Nou chip de a face curte”) şi încheia regretând aceste ”ceremonii care din zi în zi se perd prin civilizaţi a cea făcătoare de bine, adecă prin acea civilizaţie care ne fac cosmopoliţi, dărâmându-ne obiceiuri româneşti, caracter şi limbă…”
Cine vrea un semn mai subtil al afilierii lui Mihail Kogălniceanu la Ordinul Solomonarilor să mediteze la păstrarea iniţialei K pentru numele de familie, rarisimă în ortografia latină. Desigur, cercetări ulterioare vor dezvălui noi amănunte în privinţa întâmplărilor de la Sinaia, inclusiv de ce Carol I şi-a ridicat castelul tocmai acolo, şi multe altele…”
Sursa : http://epochtimes-romania.com/news/enigmaticele-tablite-de-la-sinaia—177755
AUTOR Adrian Bucurescu

 

ROMÂNIA – LEAGĂNUL CIVILIZAȚIEI EUROPENE

Confirmari istorice… ROMÂNIA – LEAGĂNUL CIVILIZAȚIEI EUROPENE
Incet, incet, cercetatorii istorici mondiali recunosc, multi chiar fatis, ca primele fiinte umane au fost in Transilvania, sau mai exact in Ardeal,dar si in alte zone ale Romaniei de azi, cum sustine un document din Biblioteca de la Viena, despre trecutul fabulos al acestui teritoriu din spatiul Carpato-Danubiano-Pontice
Hai sa mai reamintesc cateva lucruri uimitoare despre Romania:
1. cel mai vechi schelet, la ora actuala, de umanoid a fost gasit in Ramnicu Valcea, poreclit “pescarul de la lacul Getic”, fiind datat la 1 milion de ani
2. Civilizatia straveche, mai veche cu 1000 de ani decat cea sumeriana, este localizata in estul tarii, la Cucuteni
3. Tablitele de la Tartaria, sint cu 1000 de ani mai vechi decat cele Sumeriene
4. Tablitele din Muntii Neamtului, tot mai vechi decat tablitele sumeriene cu 1000 de ani
5. Descoperirea din Masivul Bucegi, din anul 2003 – 11 August 2003; americanii si romanii patrund sub masivul bucegi si descopera o sala a proiectiilor cu holograme care au aratat istoria adevarata a terrei, au descoperit amfora cu aur monoatomic, care duce la longevitate, adica o persoana poate trai mii de ani in acelasi corp fizic, daca ar consuma asa ceva in anumite perioade stabilitate
6. Descoperirea din Masivul Sureanu din 1990 – cand au descoperit un munte ticsit cu filoane de aur pur, de un metru lungime, lucru inexistent pe planeta, caci aurul se gaseste numai in forma de minereu combinat cu alte nemetale, nu si in forma pura desavarsita; se pare ca dacii cunoasteau taina spirituala a aurului, care este de fapt o lumina condensata
7. Cel mai vechi cuptor, de pe aceasta planeta, de topit metale s-a gasit la Campeni; a fost atestat la aproximativ 6000 de ani i.e.n.
8. Sarmizegetusa – alt loc special conform celor de la BBC; s-ar afla niste artefacte fabuloase sub acest loc (arhiva atlantilor)
9. Artefactul de sub Masivul Ceahlau. Conform lui Radu Cinamar, sub Ceahlau se afla un artefact sinonimic cu cel din Bucegi
10. Padurea Baciu, din Cluj Napoca, considerata “cea mai paranormala zona de pe planeta”, conform celor de la Discovery, unii considerand-o o zona atemporala, adica un fel de spartura in continumuul spatiu-timp din acea zona!
Cam astea sint topul celor 10 lucruri fantastice despre Romania .

sursa: http://www.rbnpress.info/wp/confirmari-istorice-romania-leaganul-civilizatiei-europene/#ixzz2cd2YmMRw

 

Despre…. TABLITELE DE LA SINAIA

“Tainele tăbliţelor de la Sinaia

Cele peste 100 de tăbliţe de plumb, ce provin de la Sinaia, sunt cu siguranţă geto-dacice întrucât cuprind:- un alfabet identic cu cel vechi romanesc, zis „chirilic”;- nume de zei, regi, cetăţi, ape etc., ce fac parte din istoria cunoscută a Daciei;- imagini cu personaje îmbrăcate exact ca Dacii de pe Columna lui Traian, de pe monumentul de la Adamclisi şi de pe alte monumente cunoscute ca aparţinând culturii şi civilizaţiei geto-dacice.

Un alt argument în favoarea atribuirii acestor tăbliţe Dacilor este limba în care sunt scrise, asemănătoare cu limba română şi cu cea albaneză, ultima fiind socotită de specialişti ca singura limba tracă vorbită în prezent.
Deşi s-a spus că ar fi false, nu există nici o dovadă în acest sens. În schimb, argumente în favoarea autenticităţii lor sunt foarte multe. Printre acestea se numără: relatarea unor fapte, a unor regi şi altor personaje necunoscute până acum nici din izvoarele antice, nici din alte inscripţii; informaţii foarte bogate despre religia zalmoxiană, cunoscută până acum doar după o scurtă relatare a lui Herodot, repetată după aceea, cu doar câteva mici modificări, de toţi ceilalţi autori greci şi romani; savanţii suspectaţi că le-ar fi falsificat, Haşdeu şi Densuşianu, nu menţionează aceste tăbliţe niciodată, fiind greu de crezut că le-ar fi „falsificat” fără să le exploateze în favoarea ideilor lor.

Inscripţiile, în marea lor majoritate, sunt uşor de citit, graţie acurateţei literelor, iar limba în care sunt scrise prezintă o foarte mare asemănare cu latina şi cu româna, fapt ce a dus şi la o oarecare uşurinţă în traducerea lor.
Din inscripţii din afara Sinaiei aflăm că Geto-Dacii numeau această limbă ORO MANISA ori DRAGO MANISA, ambele sintagme însemnând „Limba Curată; Grai Divin”, de unde româna are neologismele român şi romanţă precum şi arhaismul dragoman, care înseamnă „traducător”. Gramatica acestei limbi prezintă multe neregularităţi, ceea ce caracterizează limbile foarte vechi şi conservatoare. Ca un argument de moştenire directă din Oro Manisa, limba româna are şi ea o gramatică foarte neregulată. Vocabularul şi gramatica textelor de la Sinaia arată o profundă înrudire cu limbile zise „indo-europene” sau „indo-germanice”, în realitate atlantice. Textele sugerează că Oro Manisa era graiul vorbit de Zeii Geţi la sfârşitul veacului al VIII-lea î.e.n. Această sugestie, precum şi neregularităţile gramaticale duc la concluzia că această limbă extrem de conservatoare este mult mai veche decât sanscrita şi alte limbi europene, ceea ce o plasează pe primul loc ca importanţă pentru studierea acestei familii lingvistice.
Din două texte de la Sinaia se înţelege că strămoşii noştri cei mai vechi au fost Atlanţii, model de înţelepciune şi virtute, ale căror precepte le-au studiat Zalmoxis şi Buerebuistas.
După Atlanţi, Dacia a fost şi centrul Imperiului Cerbilor, cunoscut sub numele de Troia, cu capitala pe ţărmul vestic al Marii Negre. „Cerbii”, cărora istoricii le spun Ionieni şi Dorieni, i-au zdrobit pe Aheii iredentişti, dar, mai târziu, Grecii au născocit „Iliada” şi „Odiseea”, atribuite lui Homer, ca să spele cumva ruşinea înfrângerii lor de către Troieni. La Cerbi şi Căprioare se referă şi câteva oraţii de nuntă, în versuri, consemnate în tăbliţele de la Sinaia, cu un conţinut perfect asemănător cu cel al oraţiilor de nunta româneşti, ceea ce demonstrează încă o dată ca mitofolclorul românesc este moştenit de la Geto-Daci.
Cele mai multe inscripţii de la Sinaia se referă la Gemenii Divini, născuţi în ţinutul Napailor, la Nord de râul sacru al Geţilor, Naparis „Cerescul”. Mama lor se numea Maria, cu atributele Leto, Oltea, Ledo, toate numele însemnând „Cea Măreaţă; Magnifica”.
Din aceleaşi inscripţii se înţelege că Apollon-Zalmoxis a fost săgetat de Scytii care stăpâneau atunci Ţara Geţilor şi că zeul ucis a înviat sau că a fost înviat de sora Lui.
Regele Scytilor este numit în câteva inscripţii Pythagoras, ceea ce explică oarecum legenda lansată de Herodot, cum că Zalmoxis ar fi fost sclavul acestuia. O altă inscripţie spune că, mai târziu, Zeii S-au înălţat la ceruri.
Cele mai multe texte de la Sinaia sunt scrise în versuri, cu o măiestrie deosebită. Cel mai impresionant astfel de text, pe care l-am numit „Fiii Mariei”, este o adevărată capodoperă poetică. Pe lângă ritm, măsură, rime şi asonanţe, poemul se remarcă şi prin aliteraţii, specifice descântecelor româneşti. Ca întindere, următoarele texte acoperă viaţa lui Buerebistas, numit în inscripţiile de la Sinaia Boerovisto sau Boeroviseto, cel mai important împărat geto-dac, poreclit şi Visica (Pisica). Aflăm că părinţii lui se numeau Remio şi Coeza, soţia se numea Genucla, cu care a avut şase copii.Despre acest mare rege se spune că a avut o mare iluminare mistică şi că a vorbit cu zeii.
Cea mai surprinzătoare informaţie, relatată în câteva inscripţii, este aceea că marele preot Deceneu l-a trădat. Din pricina intrigilor lui Deceneu, fiul cel mic al lui Boerovisto şi al Genuclei, Dapyx, s-a sinucis. Tot marele preot l-a dat pe Boerovisto pe mâna Romanilor, care l-au asasinat pe marele rege. Inscripţiile de la Sinaia afirmă că Sarmizegetusa a fost ctitoria lui Boerovisto. Aceleaşi inscripţii confirmă că, în urma morţii lui Boerovisto, Imperiul Getic a fost împărţit între cei cinci feciori ai săi rămaşi în viaţă.
Urmează câteva texte referitoare la regele Cotiso, ale cărui fapte relatate de tăbliţele de la Sinaia sugerează că a fost unul dintre cei mai mari eroi ai Daciei, ceea ce reieşea şi din informaţiile rămase de la autorii antici străini.
Un mare număr de inscripţii se referă la domnia lui Decebal, numit autocrator, adică împărat. Se confirmă unele fapte relatate de istoricii antici, de exemplu că romanii le-au plătit tribut Dacilor, şi se aduc informaţii inedite despre familia lui Decebal.Astfel, aflăm că Diegio şi Vezino erau copiii regelui, şi că pe sora acestuia o chema Geopyr, „Giuvaier”; sora lui Decebal lupta în fruntea femeilor dace, alături de bărbaţi, împotriva romanilor lui Traian.
Încă o informaţie foarte importantă: Decebal a fost împresurat şi s-a sinucis în Valea Jiului.

În textele de la Sinaia apare şi cel mai important conducător dac de după Decebal, necunoscut de istoria noastră oficială, dar sugerat de celebrul poem germanic medieval „Cântecul Nibelungilor” sub numele de Ramunc şi Sigeher, ca duce al Valahilor. Acesta este eliberatorul Daciei, cel ce a iniţiat întoarcerea la vechile tradiţii ale ţării precum şi culegerea de legende divine şi mirene, fixate în tăbliţele de la Sinaia. Variante pentru numele său sunt: Romanh, Romansie, Lomanh şi, una foarte importantă, SO LOMONIUS „Cel LUMINOS’. Acest atribut este chiar dezlegarea enigmei textelor de la Sinaia, ce pot fi atribuite cu certitudine Solomonarilor, care, în mitofolclorul românesc fac parte dintr-un misterios şi mistic ordin, cu sediul în cetatea Babariului, care se află în Munţii Galareu sau Garaleu. Este limpede că numele românesc de Solomonari vine de la împăratul dac So Lomonius, care nu are nici o legătură cu regele biblic Solomon. În Ţara Moţilor, Solomonarilor li se spune Zgriminteşi. Strania cetate a Babariului poate fi lesne pusă în legătură cu la fel de straniile stânci din Munţii Bucegi, numite Babele, mai ales că este atestată şi o cetate tracică numită Babule. Dacă, într-adevăr, cetatea mitică a Babariului era în Munţii Bucegi, atunci nu mai e de mirare că tăbliţele dacice de plumb provin de la Sinaia, oraş aflat la poalele acestor munţi. Nu numai atât: tot acolo se afla şi KOG-A-ION, „Capul lui Ion; Capul Magnificului”, cunoscut sub numele de Sfinxul Românesc.
Aşadar, tăbliţele de la Sinaia par a fi fost făurite de Solomonari, ucenici ai împăratului dac So Lomonius. În mitofolclorul nostru, Solomonarii învaţă după o Carte de Magie, ale cărei pagini ar fi putut fi chiar tăbliţele de plumb. Ei trec şi nişte probe fizice extrem de dure, iar dintre ei se aleg numai zece. Conducătorul Solomonarilor se numeşte Omul Alb sau Uniila. Ei au puteri miraculoase, îndeosebi în chemarea sau alungarea ploilor cu grindină, slujiţi de balauri. Din cercetări rezultă că Romanh sau So Lomonius este acelaşi cu Zenovius din celebra inscripţie de pe relicvariul de la Biertan, EGO ZENOVIUS VOTUM POSUI, care poate fi tradusă astfel: Eu Dunărea pe duşmani i-am trecut. Pentru Zenovius cf. DANUBIUS, numele Dunării Superioare; pentru VOTUM „duşmani” cf. a vătăma; patimă; pentru POSUI „a trece” cf. a păsui; pas; a păşi.
Tăbliţele de la Sinaia sunt de o importanţă covârşitoare pentru istoria şi cultura noastră, fiind prima oară când aflăm ce spun Dacii despre ei înşişi şi despre duşmanii lor cei mai crunţi, Romanii. Importanţa lor constă nu numai în informaţiile istorice deosebit de valoroase ci şi în frumuseţea artistică, de multe ori la treapta de capodopere, literare şi plastice.
De fapt, tăbliţele de la Sinaia alcătuiesc epopeea poporului daco-roman, Mioriţa fiind doar un rezumat al acesteia. “

SURSA : http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/5035-Tainele-t%C4%83bli%C5%A3elor-de-la-Sinaia-Adrian-Bucurescu
AUTOR :Adrian Bucurescu

“MOLEO DAVA- CETATEA CARE A DAT NUMELE MOLDOVEI

(DIN CONTINUTUL TABLITELOR DE LA SINAIA)
In unele dintre tăbliţele de la Sinaia este menţionată cetatea Moleo Dava sau cetatea geţilor sciţi situată în ţara Mon Gato în care a fost mare preot Deceneu şi, care, a jucat un rol important în istoria acestor locuri. Importantul rol politic, militar şi religios este scos în evidenţă de traducerea şi interpretarea tăbliţelor al căror conţinut este legat de evenimente care au avut loc în legătură cu această cetate şi ţinutul înconjurător. Informaţiile, conţinute de tăbliţele de la Sinaia în legătură cu cetatea Moleo Dava, nu pot fi neglijate pentru buna cunoaştere a istoriei acestor locuri.
In a sa “Cronică getă … “ [1] publicată de Dan Romalo există şi câteva tăbliţe în care se face referire la o anumită cetate numită Moleo Dava. Astfel, din placa cu nr. 117 redată în fig. 1, preluată dintr-o publicaţie de pe Internet. Textul original, transliterat cu caractere latine şi despărţit în cuvinte, are următorul conţinut:
în rândul de sus: SAR GETO MOLE DAVIO SAKO TO; în coloana din stânga avem următorul conţinut: O BADA BASOTIDO BISCA SEITO NA GO ETLO DYO FALANGEO CEO SAPTAYO SNECIO. DAVIKO KOTOPOLO CENYO; iar în coloana din dreapta avem: DO GEO HABEN KASA TO ZOT ARAMIKO, ZAMOLXIOY, KO PODYHE JEOY OVOY OH APO (S)SYE, APOLO SOY. Pentru textul astfel despărţit în cuvinte, se poate obţine următoarea traducere:
în rândul de sus: ţara getilor Mole Davio a luat-o în stapânire; în coloana din stânga: văzând preotul (sau slujitorul) altarului care era pe scaunul (sau la postul) său acele divine falange a fugit pe furiş.
Al cetăţii mare preot (De)Ceneu;

în coloana din dreapta: apoi, oamenii (sau pământenii) au pus pe domnul aramicilor (sau aramilor), pe Zamolxis, cu ultima suflare a unei oi vii de la Apa Sfântă, Apolo să fie (sau să-l reprezinte).
Fig. 1. Luarea în stăpânire a cetăţii Moleo Davo de către falangele lui Boerobisto.
In textul original “S”-ul de la începutul antipenultimului cuvânt, probabil a fost imprimat din greşeală de două ori, motiv pentru care l-am încadrat între paranteze, şi cred că nu trebuie luat în considerare.
In traducere am respectat, în mare măsură, ordinea cuvintelor din textul original. Din conţinutul textului se pot obţine mai multe informaţii: In primul rând, se poate constata că Deceneu era mare preot la Moleo Dava atunci când aceasta a intrat sub stapânirea lui Boerovisto. Nu este, totuşi, clar dacă cel care a fugit pe furiş la venirea armatelor gete a fost însuşi Deceneu sau un subaltern al acestuia. După cum vom prezenta mai jos, Deceneu a fost repus în funcţie de Boerovisto tot la Moleo Dava, apoi mai este menţionat la Genucla şi, în final, mare preot la Sarmigetusa. Din coloana din dreapta, mai aflăm că Zamolxe era domnul aramicilor şi că îl reprezenta pe Apolo sau că era însuşi Apolo. Prin aceea “ultimă suflare a unei oi vii” se înţelege că este vorba de un ritual prin care a fost sacrificată o oaie în cinstea lui Zamolxe şi, implicit, a lui Apolo. Insă, nu numai informaţia textuală este importantă în acestă placă (ca şi în celelalte): în colţurile de sus se poate vedea chiar şi cum arăta cetatea Moleo Dava privită din două direcţii opuse. Este remarcabilă acurateţea cu care au fost realizate cele două vederi şi se poate vedea că a fost prevăzută cu două porţi, de mărimi diferite, pe cei doi pereţi opuşi, astfel încât pentru a trece de la o poartă la alta, prin interiorul cetăţii, aceasta trebuia traversată pe diagonală. De asemenea, se poate remarca existenţa unui turn înalt în interiorul cetăţii. Pe unul din pereţii laterali se poate observa o construcţie care ar putea avea rolul de templu cu o formă ca aceea prezentată în cartuşul central. Este remarcabilă, de asemenea, imaginea unui cal (probabil în relief) pe unul din pereţi. In figura 2, este prezentată o imagine mărită a cetăţii şi a lui Deceneu.

Fig. 2. Imagini ale Moleo Davei şi a lui Deceneu.
In colţul din dreapta jos se poate remarca imaginea unui şarpe încadrat într-un triunghi şi a unui bovideu încadrat într-un dreptunghi. In corelaţie cu textul din coloana din dreapta, se poate presupune ca imaginea şarpelui încadrat în triunghi îl simbolizează pe Zamolxe iar imaginea bovideului (poate un bour) este o reprezentare simbolică a lui Apolo. Este remarcabil faptul că, până în ziua de astăzi, stema Moldovei este reprezentată de un cap de bour.
In colţul din stânga jos, al plăcii cu nr 117 din cartea lui Romalo se poate observa că este vorba despre figura unui bărbat relativ tânăr, cu o privire impunătoare, având pe frunte imaginea unui cap de bour, iar textul din apropiere arată că nu poate fi vorba despre altcineva decât de însuşi Deceneu, a cărui imagine este prezentată mărită în figura 2 dreapta. Aceeaşi figură se poate vedea şi pe placa cu nr. 42 din cartea lui Romalo prezentată în figura 3.

Fig.3. Armatele lui Dromihete la Poltava.
Trebuie arătat că şi pe această placă este prezentată în jumătatea sa inferioară aceleaşi vederi ale Moleo Davei cu următoarea explicaţie conţinută într-un chenar: SAR MOGATO / DAV SKYT GET. In traducere: ţara (ţinutul, stăpânirea sau domnia) Mogato, cetatea geţilor sciţi. De aici se poate constata faptul ca zona geografică în care se găsea situată cetatea Moleo Dava se numea Mogato (sau Mon Gato după cum apare pe alte plăci) iar locuitorii săi erau geţii sciţi. Textul original are următorul conţinut obţinut prin transliterare cu caractere latine: DOPA KAPO DYO ZABELIO AYO SORSO SERINA, GLOTO ARMOSA DAV SIRMIO DROMIHTO KROMOS POLTAVIO, LINATO IS ORAHA CIO, ORVSY SEGETA BRENOS DE NOS GETO. In acest text, spre deosebire de altele, cuvintele sunt despărţite prin intervale, astfel încât nu sunt dificultăţi legate de despărţirea textului în cuvinte cu excepţia ultimilor două la care, probabil, autorul nu a mai avut răbdare să o mai facă.
In traducere textul are următorul conţinut: După capul (adică după voinţa) zeului Zabelio, care este sursa (izvorul) păcii, mulţimea armatei cetăţii Sirmium a lui Dromihto întăriturile Poltavei, puse la linie (aliniate) din (lemn de) nuc, arse (au fost) de săgeţile aprinse ale geţilor nostri.
In rândul de jos apare scris următorul text: KO SRA SARMI(ge)TIOSA TOPO. Pentru care se propune următoarea traducere: ca să fie la Sarmigetusa afişată (prezentată sau expusă).
In legătură cu această placă, trebuie făcute câteva observaţii:
– In primul rând, după informaţiile date de Romalo în cartea sa, această placuţă există în două exemplare identice. Intrucăt prin tehnologia de obţinere prin imprimare pe foi de tablă sau prin imprimare pe un material relativ moale pentru obţinerea unor forme pentru turnare, nu se pot obţine două exemplare identice, rezultă că cele două exemplare sunt de fapt copii după un original unic. Aşa se întâmplă atunci când se efectuează astfel de lucrări, din greşeală mai apar şi unele copii în plus.
– Pentru a realiza poansoanele necesare pentru imprimarea celor două vederi ale cetăţii Moleo Davo, autorul a trebuit să le poată observa direct, rezultă că ele au fost realizate chiar la fosta cetate Moleo Davo poate chiar de însuşi Deceneu sau de nişte subalterni de ai lui sub îndrumarea sa. Aşa s-ar explica şi rostul indicaţiei din ultimul rând conform căreia tableta trebuia să fie expusă la Sarmigetuza, pentru ca şi cei de acolo, să vadă, printre altele, şi cum arăta această cetate.
– Dacă avem în vedere conţinutul textului şi reprezentarea lui Deceneu şi a cetăţii geţilor sciţi, adică a Moleo Davei, se pune întrebarea: ce rost a avut reprezentarea acestei cetăţi în contextul legat de armata din cetatea Sirmium şi arderea Poltavei în timpul lui Dromihete? Trebuie avut în vedere că cetatea Sirmium este situată în Panonia Inferioară, la sud de Dunăre, iar Poltava în vestul Ucrainei de astăzi. O explicaţie posibilă ar fi că Moleo Dava a fost capitala lui Dromihete sau doar că tableta fiind confecţionată la Moleo Dava, realizatorul ei a fost influenţat de locul în care se afla.
In completarea celor prezentate mai sus, se dă mai jos traducerea plăcii cu numărul 118 din cartea lui Romalo, prezentată în figura 4, realizată, probabil, de un preot cărturar admirator al lui Boerovisto, după înlăturarea acestuia de la putere: textul original are următorul conţinut obţinut prin separare în cuvinte şi transliterare cu caractere latine: NIPRO CIO VIO LASE KORIO DY DAVO GET, RIPENTRI GANIO GERIO MIONZO VIO FACTIO SEYNDO ON INTRY KUE BOEROBISTO REUNERO DU ANTONEU POESTA DABO GET. SI ILO BERTO ON SONTA LU ELO BOEROBISTO SO REPUSO CENIO SESTA SESENU, SA NOBALIO BOEROBISTO SO SORE MESO ON KOPONO SAR MON GATO LUTUMO TIPO CENIO RIOM TO. LE SEY NOBALIE DAVIKO. ….

Fig. 4. Boerobisto îl repune în fiuncţie pe Deceneu.
Pentru textul astfel despărţit în cuvinte, se poate obţine următoarea traducere: Oricine vrea să înţeleagă ( sau să citească) inima cetăţii geţilor, cu remuşcări va câştiga a cerului bunăvoinţă (iertare) văzând faptele care povestesc despre cum Boerovisto l-a întâlnit pe Antoniu la cetatea Poesta a geţilor. Dacă ai lui sfetnici au fost la Boerovisto cu refuzul ca (De)Ceneu să stea aşezat în scaun, înălţimea sa, Boerovisto cu soare (adică cu bunăvoinţă) a mers la templul din Sar Mon Gato (adică la templul de la Moleo Dava) pe supăratul şi furiosul (De)Ceneu să-l pună la loc. Aceasta spun mai marii cetăţii …
In continuare, în partea de jos a plăcii sunt redate simboluri de tip “tamga” care reprezintă clanurile “mai marilor cetăţii” care atestă cele scrise de către autor în această placă.
Boerovisto este numit “Inima cetăţii geţilor”, iar după aluzia la fapte şi situaţii cunoscute în epocă, care au avut loc la întâlnirea dintre Boerovisto şi Antoniu, se arată că, deşi sfetnicii lui Boerovisto nu au fost de accord ca Deceneu să mai fie în continuare mare preot, Boerovisto s-a dus la templul din ţara Mon Gato, adică la Moleo Dava şi, l-a reaşezat pe Deceneu în funcţie. Informaţiile din această placă le completează pe cele din placa cu numărul 117, prezentată în figura 1.

Fig. 5. Enumerarea reprezentanţilor lui Boerobisto pe întinsul stăpânirii sale
şi a lui Zuraseo la Moleo Dava.
In placa cu numărul 120, (figura 5) care conţine o enumerare a posesiunilor lui Boerovisto cu numele generalilor sau reprezentanţilor săi pe întinsul stăpânirii sale, hiliarh la Moleo Dava este menţionat Zurasie (sau Zuraseo) . Apoi, într-o placă prezentată la pagina 290 a cărţii lui Romalo, sunt descrise unele evenimente care au avut loc după înlăturarea lui Boerovisto, în care se vorbeşte despre Zurasie şi Moleo Dava. La partea superioară, din cetatea Moleo Dava este prezentat numai turnul din interiorul cetătii. Imaginea plăcii reprezentată în figura 6 a fost îmbunătăţită deoarece informaţiile pe care le conţine sunt foarte importante întrucât menţionează de două ori numele cetăţii Moleo Dava în contextul evenimentelor de după înlăturarea lui Boerovisto de la putere.

Fig.6. Zuraseo s-a dus la Rosyeno, conducătorul sciţilor, pentru ajutor în alungarea
romanilor de la Genucla.
Textul despărţit în cuvinte are următorul conţinut: ZURASEO, ON TYN PYENO POE ROSYENO HOMY CO HIV SKITO LONGUE MOLIIO DAVO. ON SONTO ESBEO MONGO EACIINO ON CETA SOE DEGINO DAVO SKITO FACINDO KIIBEZO EOM KONE DE BOICERO SO IPENGO POE RVMIONO YCEO PORCE NA PATRIDO DAVO. ROSYANO RVPONDEO KUE DU ZURASYO SO SORCEVESOE. BRETERO YSTRYO ON TRAKIO SOE VNDYNO PASOE, PUE RVMYONO, NIDOE PARCIYO, POHON DOE SKYTO BOYESO. GIINOE PASOE LO ELIAV TOA SO EDO ACINO ON MOLYO DAVO HRO NOSO DUE LO ZAMOLXIY. KOTOPOLO ADANEYSE.
Pentru textul astfel separat în cuvinte s-a obţinut următoarea traducere: Zuraseo, el însuşi a plecat către Rosyeno ca să vină cu ai săi sciţi în lung (până) la Moliio Davo. Ei l-au luat şi pe Mongo Eacino în ceata a lor săi însoţitori la cetatea sciţilor ca să facă eschibiţii (demonstraţii) cu al său cal ca boicerii (războinicii cerului) să-i împingă (să-i alunge) pe acei romani care au pus tabăra în părinteasca cetate. Rosyano i-a răspuns lui Zuraseo cu entuzuasm (bunăvoinţă). Fraţii Istrul în Tracia ale sale valuri au trecut, apoi, romanii, golind (părăsind) tabăra, pace au dat războinicilor sciţi. Tovarăşii au trecut să-şi vindece (aline) rănile tuturor acelora mergând împreună la Molyo Davo hrană (jertfe) ducând lui Zamolxiy. Mare preot Adaneyse.
Textul este însoţit în partea stângă de imaginea armatei scite cu explicaţia ARMOZO SKITO (armata scită), cei doi comandanţi, Zurasie şi Rosyano sunt prezentaţi faţă în faţă cu explicaţia ZURASEO LO X ROSIANO SKITO (Zuraseo la hiliarhul Rosiano al sciţilor), în partea din dreapta este prezentată armata geţilor, iar călăreţul singuratic din mijlocul plăcii este, îndemânaticul Mongo Eacino care l-a impresionat pe Rosyano ca să accepte să vină în ajutorul lui Zuraseo. Din păcate nu este dat numele catăţii sciţilor unde domnea Rosyano, aceasta ar putea fi Polta Dava. Evenimentele au putut avea loc după înlăturarea lui Boerovisto de la putere când romanii şi aliaţii lor din Tracia l-au obligat pe Zuraseo şi pe marele preot Dapigeu să părăsească Genucla şi să treacă Dunărea în nord. A urmat alierea cu Rosyano şi alungarea (temporară până la urmă) a romanilor. Această menţionare a Moleo Davei este ultima, în ordine cronologică, din conţinutul tăbliţelor de la Sinaia, ea nu mai apare nici în textele din timpul lui Decebal şi nici pe harta întocmită de geograful Ptolemeu în sec. I-II e.n. După cum apare menţionat la sfârşitul textului, această tabletă a fost realizată probabil de marele preot Adaneyse.

Fig. 7. Asediul Genuclei.
Alte amănunte privind desfăşurarea ostilităţilor de la Genucla sunt date în placa cu nr. 3 a cărţii lui Romalo prezentată în figura 7. Textul original are următorul conţinut:
ΩP SARO NIH IHΩ, MAMA HO NOYIH ZIM ZO HAM AREN LO INEIEA HΩ ZOMΩN SHITO ΩI HRAMIO DAVI, MIA ZOL GhETO AIO ISTRIEO AH PIKEO. ISTRIEO ΩENO IH TAMARO BISO SIMPΩ IH NEΩ NIH HAIEM.
A SO RATO, ANO, IH ZENO DEO ΩPOI HAMESTAI MOIHSO NΩZOM DIE KAPISEN TALIMAHO ZO IH, A LO MΩN SIRO DIM PΩIHO, DAVEAH ZIDOI NIH ATEO AS SΩ NIGΩ FΩ AN. DOH A ZIEIKO KROIM, DEFIHO ΩN IE Z(EI)EMΩ NM ZΩR(A)ZIEO IS OISO MLOIH AMON, NIHEO ISEO. GΩNIPA TO, FAHO LΩ NEO KO MOGEO FO IZ H APEO ZANOE AH, DIE TEIRA HO GhETO SAFEO EH KΩ SHITOI
Textul separat în cuvinte, poate fi tradus astfel:
Din ţara lor plecând, mama cu ale noastre de iarnă bagaje, împreună cu răniţii sciţi de la apărarea cetăţii, mii de geţi, în apele Istrului de pe mal (au) picat (căzut). Ale Istrului valuri pe ei i-au cufundat (tras) în adânc înecându-i lângă a lor casă. La rândul lor, după un an, ai lor fii care înapoi au venit cu putere ducând pe Kapisen Talimaho cu ei, pe a lunii lumină (a unei) dimineţi liniştite, ale cetăţii ziduri pe ei îi aşteptau ca şi cum nimeni nu a fost plecat. Apoi, la asediul zidurilor, apărătorii de la locul lor auzind numele Zur(a)zieo din pieptul tinerelor inimi, nimeni nu a ieşit (la apărarea zidurilor). Gonindu-i le-au făcut lor, cu puternice forţe de la ale apei frumoase (apeO ZANOe) maluri aceleaşi necazuri pe care geţii le-au suferit cu sciţii
In cartuşul din partea de jos, în stânga , avem:
POR SENOI HAP SΩTI HILO ZIMO GhETO. Adunarea celor o sută de mari bătrâni ai pământului getic.
In jurul portretului: TO MATO ZΩR(A)SIEO. Marelui Zuraseo.
In dreapta: DΩ ON PO HASIM KORS. Către el cu fierbinţi inimi.
După cum se poate constata, informaţiile din această placă le completează pe cele din placa anterioară fiecare fiind imprimată de autori diferiţi, prima putând fi atribuită marelui preot Adanayse iar cealaltă celor o sută de mari bătrâni înţelepţi de la Genucla. Cele două plăci sunt imprimate cu caractere diferite fapt care confirmă realizarea lor de către autori diferiţi. In conţinutul plăcii mai apare o informaţie importantă care se referă la faptul că cei care au eliberat Genucla erau, în cea mai mare parte, luptătorii lui Zuraseo de pe malurile Ozanei (APEO ZANOE), fapt care dă o indicaţie clară despre locul în care s-a aflat cetatea Moleo-Dava.
O indicaţie despre locul în care ar putea fi situată această cetate se poate obţine din placa cu nr.21 (figura ) a cărţii lui Romalo, în care este prezentat palatul lui Boerivisto de la Sarmigetuso care are în colţul din stânga-sus indicaţia: STRATOY LO MOLYO DAVO – Calea (drumul) spre Moleo Dava. Dacă se orientează placa cu partea superioară spre răsărit, atunci Moleo Dava ar fi situată spre Nord-Est faţă de Sarmigetuza, adică cam spre zona râului Moldova de astăzi. Acum, apa Moldovei curge liniştită, dar, probabil că, în urmă cu mai bine de 2000 de ani a surpat cetatea aflată pe unul din malurile sale căreia i-a luat numele şi i l-a dat, apoi, şi statului medieval Moldova. Motivul pentru care nu este menţionată de Ptolemeu este că pe timpul vieţii acestuia deja nu mai exista, la fel ca şi alte cetăţi menţionate în timpul lui Boerovisto în tăbliţele de la Sinaia.
Alte informaţii importante despre cetatea geţilor sciţi se găsesc în placa cu nr. 25 a cărţii lui Romalo, prezentată în figura 9. La transcrierea textului acestei plăci cu caractere latine l-am păstrat pe “Ω” din textul original,

Fig.8. Palatul lui Boerobista cu indicarea direcţiilor spre principalele cetăţi şi ţinuturi ale stăpânirii sale.
Pentru a evita confuzia cu litera “O” care apare şi ea în text şi ar putea duce al pierderea unor informaţii prin echivalarea lor forţată, este posibil ca O din cuprinsul textului să corespundă sunetului “u”. In partea de sus a tăbliţei avem: SABELO YAO GEO TAYEO OY RAMO DACIOE SAR MON GATO-D-S-Ge. In traducere textul are următorul înţeles: Sabelo (zeul) pe oameni i-a taiat în hotarele a Daciei Sar Mon Gato- Cetatea Getilor Sciti.
In corpul principal al tăbliţei, avem:
KAIOY ANTΩNIIEOY XILIARHIIOY RIOMIΩNO ON SOTISO DE GEΩ BASTARNO RETERO DOYNY DAVO GEO ΩN CENTINEA ZOLΩ OY RAMO DAVO SIIΩN NIITRΩ TAΩ EYO RAM SARMONGATOE-D-S-Ge-.

Fig. 9. Boerobisto după ce citeşte despre faptele atlanţilor,
îl învinge pe Caius Antoniu la Cetatea Geţilor Sciţi.
RIOMYNO ΩNCERII ZOE TAPYEΩ-BΩEROBYSETΩ A TIICIEATO CEΩ SYE O MONTOES HΩ CETEΩ FAHTΩE ATLANTΩ ON KOMPEOY GE SAR SIHTO LΩGO, POY RIIOY ARMΩSO RIOMYΩNO GIEΩ A EBOHIA.
+++++++++++ SAR CERY, +++++++++++- SΩ DEZ EYΩ BΩEROBYSETΩ LEBO GEΩ ARMΩSO, +++++ CIΩT OPERY, ++++- LARII SYRE, +++++++++ SAR CERY HALII ZIKO. LΩ RIRE TERII- RYOMIΩNO A SΩ ON HOY TΩCE PRINDERΩYMOE AO TΩCEO FEZE LEOY GEO ΩN ZIDOYE NOBALY TIHO MATO. BΩEROBYSETΩ SΩ GECIYO LΩSY STASO HOE TRASOYE GE LO ΩN FYLO SOLIIO. KOTOPΩLIΩ MAERO BERO A TEMNII ZOE BΩYOY ON SΩ PIO LO YE-K-CENEOY. ON SARMYGETOYZO-ZABELO-RYOM-BAS. DABΩ GETO.
In traducere se poate obţine următorul text:
Caius Antonius, generalul romanilor, insotit de oameni bastarni au ajuns la a Doinei Cetate a pamantenilor la cinci zile de hotarul cetatii asezate la interiorul întretaierii a apelor braţe ale Sar Mon Gato Cetate a Getilor Sciti. Romanii au continuat rătăcirea lor – Boerobyseto a învăţat cele sfinte în munţi citind (despre) faptele atlanţilor la templul Geei ţara celor şase cuvinte, apoi, rândurile armatei romanilor le-a zdrobit. +++++++++++ (trimişi) în împărăţia cerurilor, +++++++++++- au fost în faţa ochilor lui Boerbyseto în stanga a pamantenilor armate +++++ ciungi facuţi (ciungiţi), ++++- sugrumaţi (laringe strâns), +++++++++ (trimişi) în împărăţia cerurilor prin taierea gâtului; în al treilea rând- romanii (care) din a lor însăşi voinţă s-au lăsat prinşi, toţi au fost făcuţi oameni legaţi pe a Sido-ei nobil Tico stăpânire. Boerbyseto cu ale geţilor pierderi a dat ordin ferm să fie trimişi la Geea în pământul natal. Marele preot al marilor pivniţe i-a îndemnat pe luptătorii vii să bea la însuşi – K (marele preot) – (De)Ceneu. La Sarmigetusa, Zabelo (este) din nou împăratul cetăţii geţilor.
Placa conţine câteva informaţii interesante: mai întâi, că cetatea geţilor sciţi (Moleo Dava) era situată la cinci zile de mers faţă de Cetatea Doinei (sau a cântecului, probabil identică cu Poesta Dava); apoi, cetatea geţilor sciţi era situată la interiorul întretăierii braţelor de apă din ţara Mon Gato, însă, cea mai interesantă informaţie se referă la faptul că Boerobista a citit despre faptele atlanţilor, în munţi, la templul Geei în ţara celor şase cuvinte. Tara celor şase cuvinte ar corespunde cu Sar Mon Gato Dav Skit Get, dar unde era templul Geei din munţi?
In partea din dreapta-jos este prezentat acelaşi turn ca şi în partea superioară a plăcii din figura 6 şi reprezintă cetatea Moleo Dava. In partea de mijloc, este prezentat un calăreţ care este însoţit dedesupt de un simbol de tip “tamga” care era present şi pe steagul tătarilor (cu galben pe fond albastru), foarte probabil, călăreţul îi reprezintă pe bastarni care erau, în acel moment, aliaţi ai romanilor şi erau strămoşii tătarilor. In partea din stânga-jos este reprezentat, neclar, un templu care ar putea fi cel în care a citit Boerobisto despre faptele atlanţilor.
O menţionare a unui loc numit Mon Gato (nu a ţării Mon Gato) apare în una din plăcuţele realizată cam pe la sfârşitul domniei lui Decebal probabil de către marele preot Petosio şi prezentată în cartea lui Romalo cu nr. 35.

Fig. 10. Zeus s-a plimbat de două ori prin ţara geţilor.
Textul original, al plăcii prezentate în figura 9, are următorul conţinut: DE TYCE MOTOE PETOSO KOTE- POLEO DABO GETO CEO DO AZER FIO HOY CEO APLO KARO, LO DIEO ZOEO SOEON DO YREZO PO POESTO DABO GETO. TRASOY SO YPENTO DE NOEOY ON KOPONO D(E)OY ZABELO ON KARLO TO MONGATO GETO SOYPTEO- M.E’DAPIGEO- M.E. ZOYRASEO- KOTOPOLEO ‘A DANEOY. TI PARB GEOY HO NIPE GhISEO OYGhENO, PILON ITOE ZOEOY. X AHO OY NATH.
In traducere, se obţine următorul text: De învăţat vorbele lui Petoso mare preot al cetăţii geţilor, aceea către a lui Azer fii, care pe acel Aplo (Apolo) l-au îngrijit, divinul Zoeo a fost la plimbare prin a Poesto Davo a geţilor. Insărcinarea !? s-a întâmplat din nou la templul divinului Zabelo la locuitorii din Mon Gato a geţilor, au spus (şoptit) – M.E.Dapigeo-M.E.Zoyraseo-marele preot ‘A Daneoy. + în aceea parte a pământului unde Nipe îşi duce (curge) ale sale valuri, cu picioarele (sale) a mers Zoeoy; x acolo m-am născut.
In esenţă, Petosio spune că Zeus a fost pe pamânt de două ori: o dată în zona cetăţii Poesta Davo şi a doua oară în ţinutul Mon Gato. In medallion sunt reprezentate cele trei personaje Dapigeo, Zuraseo şi marele preot A’ Daneoy, care au atestat plimbarea lui Zeus prin ţara geţilor.
După cum s-a putut constata, cetatea Moleo Davo este menţionată în corelaţie cu Sar Mon Gato, ţara Mon Gato. Pentru a nu exista confuzii trebuie menţionat că “sar” se referă la o zonă geografică şi poate fi tradus prin ţară, ţinut, regiune, stăpânire, etc. Referirea din documentele istorice la apa Sargeţiei trebuie interpretată ca fiind apa care curge prin ţara geţilor, deci nu ca o denumire a unei ape anume. Referitor la celelalte două cuvinte, ele pot fi traduse ca fiind al Lunei Pisoi sau Pisică. Adică, Mon Gato ar înseamna “Pisica Lunii”. Totuşi, fac precizarea că Mon Gato vine, de fapt, de la Mont Gato care înseamnă Muntele Pisicii şi este unul din numele pe care le-a avut muntele Ceahlău. In unele limbi romanice şi în limba gracă prin “gato” se înţelege pisică, pisoi, motan etc. Insă aceast pisoi sau pisică care a dat numele vechi al unei părţi din Moldova, înainte de a-l prelua pe cel de la fosta cetate, nu este chiar o pisică oarecare:o imagine probabilă a unui asemenea pisoi se poate vedea din figura 11.

Fig. 11. O imagine posibilă a unui “gato” –
Pisică a Lunii.
Nu putem încheia această lucrare fără a aborda semnificaţia denumirii “Moleo Davei”. Este evident că este vorba despre cetatea Moliei, dar ce înseamnă aceasta? In limba italiană molia (se scrie moglia) înseamnă soţie. Printre ţăbliţele publicate de Dan Romalo există şi placa cu nr 18 (figura 12) în care este prezentat acelaşi templu ca şi cel din figura 1 în care se face referire la Moleo Dava. Placa din figura 12 are următorul conţinut: FACSO ZESA MARIKO KO KOMPO SO FII ESEPO A ZISO ON TIOTE A SO KRO “STE REDO TO FILO MYO SATO KAP DIO CISO”. DAVIKO FYOSKO …..
O traducere ar fi posibilă astfel: Bandajul (moaştele sau mumia) zeiţei Maria cu templul fiilor săi înţelepţi a zis în toată a sa împărăţie “aşteptaţi (staţi în aşteptare) pe fiul meu prea iubit zeu ucis”. Ai cetăţii fii …. (urmează “semnăturile” fiilor cetăţii)

Fig. 12. Maria cu templul fiilor săi.
Maria este menţionată în legătură cu templul fiului său (sau fiilor săi). După cum am văzut din placa de la figura 6, războinicii mergeu la Moleo Dava ca să aducă jertfe lui Zamolxe, rezultă de aici că Maria, despre care este vorba în placa din figura 12, este chiar mama celor doi Zamolxe.”

AUTOR : Ungureanu Viorel, prof.univ.dr.ing., Universitatea din Bacău, e-mail: uviorel@ub.ro
December 22nd, 2011 admin Posted in Filozofie şi istorie (1)
Bibliografie:
1. Romalo, Dan, Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb? Bucureşti: Alcor Edimpex,
2005.
2. Ungureanu, Viorel, Originea antică a numelui Moldovei. Al-IV-lea Simpozion
Internaţional CUCUTENI-5000. Iaşi,Chişinău, Bacău, 2009.
3. Ungureanu, Viorel, Diegio-urmaşul lui Decebal la Sargedava. Al-IV-lea Simpozion
Internaţional CUCUTENI- 5000. Iaşi,Chişinău, Bacău, 2009
4. http://www.dacia.org; http://www.dacii.ro.

 
 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,055 other followers