RSS

NECONSTITUTIONALITATEA TAXELOR SI IMPOZITELOR

02 Sep

Prin dispozitiile art.25 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului si art.47 din Constitutia Romaniei, Statul s-a obligat sa garanteze cetatenilor un nivel de trai decent. Aceasta dispozitie constitutionala a ramas insa uitata intre filele Constitutiei Romaniei in timp ce acelasi Stat si-a modernizat continuu legislatia in materia colectarii taxelor si impozitelor. Faptul ca legiuitorul roman a omis sa defineasca nivelul de trai decent nu reprezinta nici un obstacol de jure in calea eficientizarii acestei norme constitutionale astfel incat statul roman sa-l poata opuna cetatenilor (fiindca nimeni nu invoc propria culpa) si nici macar un obstacol de facto cata vreme acest drept cetatenesc (nivel de trai decent) poate fi expertizat si evaluat economic si, deci, poate fi pus in aplicare pentru fiecare caz particular in parte mai ales ca dispozitiile art.25 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului ofera o gama suficienta de repere care sa permita definirea antementionatei notiunii (nivel de trai decent reprezinta acel standard de viata apt sa asigure oamenilor hrana, imbracamintea, locuinta, ingrijirea medicala, sanatatea, bunastarea, etc.).
Pornind de la definirea nivelului de trai decent si vazand impotenta practica a Statului Roman de a-si indeplini aceasta obligatie fundamentala se ridica intrebarea fireasca daca plata impozitelor si taxelor pretinse de guvernele posdecembriste din Romania a avut vreun temei sau isi mai gaseste o justificare in viitor. Desigur ca intrebarea ar putea primi raspuns afirmativ doar in ceea ce priveste aceea categorie de cetateni, nesemnificativa procentual, ale caror venituri ar fi putut sa le asigure toate beneficiile de mai sus. Majoritatea cetatenilor (ale caror venituri s-au incadrat sub nivelul de viata prevazut de Constitutie) au fost pe nedrept impozitati ceea ce, teoretic, le-ar deschide calea spre o actiune in despagubire contra Statului Roman care, la randul lui, are o actiune in regres contra celor care au guvernat si guverneaza Romania. Un asemenea demers, pe cat de just ar putea parea nu se afla la adapost de elemente procedurale paralizante (spre exemplu Curtea Constitutionala, aservita de regula mediului politic, ar sprijini constitutionalitatea taxelor si impozitelor, ar intervene prescriptia extinctiva etc) sau chiar de judecatori care ar putea sustine ineptia ca singura santiune aplicabila guvernantilor ar fi numai aceea de a nu mai fi alesi de catre electorat dupa finalizarea mandatului. Iar CEDO nu mai este de ceva vreme institutia care sa garanteze infaptuirea dreptatii mai ales intr-o problema in care papistașii UE sunt destul de implicati in spolierea nationala a Romaniei.

Pe de alta parte, pornind de la ipoteza potrivit careia pentru asigurarea unei trai decent omul are nevoie de un drept de proprietate sau de folosinta care sa poarte asupra unui minimum de bunuri sau valori pentru a raspunde acestui deziderat (si care pot fi cuantificabile) si acceptand realitatea potrivit careia fiscalitatea, dincolo de utilitate acesteia, nu face decat sa “confiste” periodic din substanta dreptului de proprietate, este firesc si logic sa existe un prag limita de bunuri si valori intangibile si insesizabile care sa poata garanta functiunea decentei traiului uman.
Din pacate, legiuitorul roman limitandu-si preocuparea doar fata de dreptul de supravietuire al cetatenilor, nu si fata de traiul decent, a declarat in opera sa de legiferare ca fiind intangibile si insesizabile doar acele bunuri care intra in sfera proprietatii necesare, adica acele bunuri care servesc strict supravietuirii omului (art. 726-729 din Codul de procedură civilă al României), dreptul de proprietate ramanand in continuare unul dintre cele mai neocrotite si mai negarantate drepturi ale omului in primul rand fata de puterea nelimitata a legislativului de a stabili neingradit nivelul taxelor si impozitelor (o garantarea a proprietatii ar exista doar daca nivelul fiscalitatii ar fi limitat expres prin dispozitiile Constitutiei).
Aceasta nu insemna ca dispozitiile art.25 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului si art.47 din Constitutia Romaniei trebuie incalcate, dimpotriva, ele sunt expresia vointei internationale a Statelor lumii si a suveranitatii popoarelor de dezrobire si de emancipare a omului si, prin urmare, orice impozit si taxa care aduce atingere, de la caz la caz, proprietatii sub pragul necesar de bunuri indispensabile omului in vederea asigurarii unui trai decent sunt, fara indoiala, neconstitutionale deoarece alminteri s-ar infrange vointa democratica si suverana a poparelor si statelor membre ONU. In mod regretabil insa, din perspectiva presiunii fiscale, aproape intreaga legislatie fiscala a Romaniei si a statelor din UE se situeaza cu mult in afara acestor norme fundamentale consfiintite in Constitutiilor tarilor membre insa, tehnic vorbind, toate celelalte state aflate in situatii similare cu Romania au nevoie si de Curti Constitutionale pe masura acestei delicate si primejdioase probleme.
Autor : George Vlaescu

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s