RSS

O persoana fizică, în calitate de garant al restituirii unui împrumut, este sau nu „consumator” in sensul Legii nr. 193/2000 ?!

26 Feb

Instantele noastre nationale [1] ne spun ca o persoană fizică în calitate garant al restituirii unui împrumut, nu ar avea calitate de consumator în sensul Legii nr. 193/2000, neputând invoca dispoziţiile legale privind protecţia consumatorilor motivat de faptul ca raportul juridic încheiat între acesta şi bancă, rezultat din contractul de garanție imobiliară, este distinct de raportul juridic principal, născut în baza contractului de credit.
Cu toate acestea, nu intra sub aceasta incidenta cel care detine calitatea de debitor [2] si, mai mult, practica Curtii Europene de Justitie, [3] aplicand un alt rationament, ne lasa sa intelegem ca o persoana fizică, în calitate de garant al restituirii unui împrumut, este „consumator” (contrar celor stabilite de instantele noastre nationale). In acest sens citam [4] :
„(…) 23 Prin urmare, Directiva 93/13 definește contractele cărora li se aplică prin referire la calitatea contractanților, după cum aceștia acționează sau nu acționează în scopuri legate de activitatea lor profesională (a se vedea Hotărârea Asbeek Brusse și de Man Garabito, C 488/11, EU:C:2013:341, punctul 30, precum și Hotărârea Šiba, C 537/13, EU:C:2015:14, punctul 21).
24 Acest criteriu corespunde ideii pe care se bazează sistemul de protecție pus în aplicare prin directiva menționată, și anume aceea că un consumator se găsește într o situație de inferioritate față de un profesionist în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce să adere la condițiile redactate în prealabil de profesionist, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (a se vedea Hotărârea Asbeek Brusse și de Man Garabito, C 488/11, EU:C:2013:341, punctul 31, precum și Hotărârea Šiba, C 537/13, EU:C:2015:14, punctul 22).
25 Această protecție este deosebit de importantă în cazul unui contract de garanție sau de fideiusiune încheiat între o instituție bancară și un consumator. Astfel, un asemenea contract se întemeiază pe un angajament personal al garantului sau al fideiusorului de a plăti datoria contractată de un terț. Acest angajament determină pentru cel care îl consimte obligații împovărătoare care au ca efect grevarea propriului său patrimoniu cu un risc financiar adesea dificil de măsurat.
26 În legătură cu aspectul dacă o persoană fizică ce se angajează să garanteze obligațiile pe care o societate comercială le a contractat față de o instituție bancară în temeiul unui contract de credit poate fi considerată drept „consumator” în sensul articolului 2 litera (b) din Directiva 93/13, este necesar să se arate că, deși poate fi descris, în ceea ce privește obiectul său, ca fiind un contract accesoriu în raport cu contractul principal din care a izvorât datoria pe care o garantează [a se vedea, în contextul Directivei 85/577/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 privind protecția consumatorilor în cazul contractelor negociate în afara spațiilor comerciale (JO L 372, p. 31, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 188), Hotărârea Dietzinger, C 45/96, EU:C:1998:111, punctul 18], un astfel de contract de garanție sau de fideiusiune se prezintă, din punctul de vedere al părților contractante, ca un contract distinct, din moment ce este încheiat între alte persoane decât părțile la contractul principal. Prin urmare, părțile la contractul de garanție sau de fideiusiune sunt cele în raport cu care trebuie apreciată calitatea în care au acționat.
(…)
30 În aceste condiții, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 1 alineatul (1) și articolul 2 litera (b) din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că această directivă se poate aplica unui contract de garanție imobiliară sau de fideiusiune încheiat între o persoană fizică și o instituție de credit în vederea garantării obligațiilor pe care o societate comercială le a contractat față de instituția respectivă în temeiul unui contract de credit în cazul în care această persoană fizică a acționat în scopuri care nu intră în cadrul activității sale profesionale și nu are un raport de natură funcțională cu societatea menționată.”
Prin urmare cei care au pierdut procesul in Romania, se poate adresa CEDO sau/si cu o cerere de revizuire instantei nationale competente.
[1] Decizia nr. 763 din 10 martie 2015 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect constatare clauze abuzive)
[2] http://legestart.ro/cjue-si-clauzele-abuzive-informatii-obligatoriu-de-furnizat-intr-un-contract-de-credit-de-consum/
[3] C-74/15
[4] http://www.juridice.ro/423021/iccj-persoana-fizica-in-calitate-de-garant-al-restituirii-unui-imprumut-nu-are-calitatea-de-consumator.html

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 26 Februarie 2016 în PUBLICATII JURIDICE

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: