RSS

Category Archives: ANTICHITATE. ISTORIE, MITURI SI LEGENDE

ROMÂNIA – LEAGĂNUL CIVILIZAȚIEI EUROPENE

Confirmari istorice… ROMÂNIA – LEAGĂNUL CIVILIZAȚIEI EUROPENE
Incet, incet, cercetatorii istorici mondiali recunosc, multi chiar fatis, ca primele fiinte umane au fost in Transilvania, sau mai exact in Ardeal,dar si in alte zone ale Romaniei de azi, cum sustine un document din Biblioteca de la Viena, despre trecutul fabulos al acestui teritoriu din spatiul Carpato-Danubiano-Pontice
Hai sa mai reamintesc cateva lucruri uimitoare despre Romania:
1. cel mai vechi schelet, la ora actuala, de umanoid a fost gasit in Ramnicu Valcea, poreclit “pescarul de la lacul Getic”, fiind datat la 1 milion de ani
2. Civilizatia straveche, mai veche cu 1000 de ani decat cea sumeriana, este localizata in estul tarii, la Cucuteni
3. Tablitele de la Tartaria, sint cu 1000 de ani mai vechi decat cele Sumeriene
4. Tablitele din Muntii Neamtului, tot mai vechi decat tablitele sumeriene cu 1000 de ani
5. Descoperirea din Masivul Bucegi, din anul 2003 – 11 August 2003; americanii si romanii patrund sub masivul bucegi si descopera o sala a proiectiilor cu holograme care au aratat istoria adevarata a terrei, au descoperit amfora cu aur monoatomic, care duce la longevitate, adica o persoana poate trai mii de ani in acelasi corp fizic, daca ar consuma asa ceva in anumite perioade stabilitate
6. Descoperirea din Masivul Sureanu din 1990 – cand au descoperit un munte ticsit cu filoane de aur pur, de un metru lungime, lucru inexistent pe planeta, caci aurul se gaseste numai in forma de minereu combinat cu alte nemetale, nu si in forma pura desavarsita; se pare ca dacii cunoasteau taina spirituala a aurului, care este de fapt o lumina condensata
7. Cel mai vechi cuptor, de pe aceasta planeta, de topit metale s-a gasit la Campeni; a fost atestat la aproximativ 6000 de ani i.e.n.
8. Sarmizegetusa – alt loc special conform celor de la BBC; s-ar afla niste artefacte fabuloase sub acest loc (arhiva atlantilor)
9. Artefactul de sub Masivul Ceahlau. Conform lui Radu Cinamar, sub Ceahlau se afla un artefact sinonimic cu cel din Bucegi
10. Padurea Baciu, din Cluj Napoca, considerata “cea mai paranormala zona de pe planeta”, conform celor de la Discovery, unii considerand-o o zona atemporala, adica un fel de spartura in continumuul spatiu-timp din acea zona!
Cam astea sint topul celor 10 lucruri fantastice despre Romania .

sursa: http://www.rbnpress.info/wp/confirmari-istorice-romania-leaganul-civilizatiei-europene/#ixzz2cd2YmMRw

 

Despre…. TABLITELE DE LA SINAIA

„Tainele tăbliţelor de la Sinaia

Cele peste 100 de tăbliţe de plumb, ce provin de la Sinaia, sunt cu siguranţă geto-dacice întrucât cuprind:- un alfabet identic cu cel vechi romanesc, zis „chirilic”;- nume de zei, regi, cetăţi, ape etc., ce fac parte din istoria cunoscută a Daciei;- imagini cu personaje îmbrăcate exact ca Dacii de pe Columna lui Traian, de pe monumentul de la Adamclisi şi de pe alte monumente cunoscute ca aparţinând culturii şi civilizaţiei geto-dacice.

Un alt argument în favoarea atribuirii acestor tăbliţe Dacilor este limba în care sunt scrise, asemănătoare cu limba română şi cu cea albaneză, ultima fiind socotită de specialişti ca singura limba tracă vorbită în prezent.
Deşi s-a spus că ar fi false, nu există nici o dovadă în acest sens. În schimb, argumente în favoarea autenticităţii lor sunt foarte multe. Printre acestea se numără: relatarea unor fapte, a unor regi şi altor personaje necunoscute până acum nici din izvoarele antice, nici din alte inscripţii; informaţii foarte bogate despre religia zalmoxiană, cunoscută până acum doar după o scurtă relatare a lui Herodot, repetată după aceea, cu doar câteva mici modificări, de toţi ceilalţi autori greci şi romani; savanţii suspectaţi că le-ar fi falsificat, Haşdeu şi Densuşianu, nu menţionează aceste tăbliţe niciodată, fiind greu de crezut că le-ar fi „falsificat” fără să le exploateze în favoarea ideilor lor.

Inscripţiile, în marea lor majoritate, sunt uşor de citit, graţie acurateţei literelor, iar limba în care sunt scrise prezintă o foarte mare asemănare cu latina şi cu româna, fapt ce a dus şi la o oarecare uşurinţă în traducerea lor.
Din inscripţii din afara Sinaiei aflăm că Geto-Dacii numeau această limbă ORO MANISA ori DRAGO MANISA, ambele sintagme însemnând „Limba Curată; Grai Divin”, de unde româna are neologismele român şi romanţă precum şi arhaismul dragoman, care înseamnă „traducător”. Gramatica acestei limbi prezintă multe neregularităţi, ceea ce caracterizează limbile foarte vechi şi conservatoare. Ca un argument de moştenire directă din Oro Manisa, limba româna are şi ea o gramatică foarte neregulată. Vocabularul şi gramatica textelor de la Sinaia arată o profundă înrudire cu limbile zise „indo-europene” sau „indo-germanice”, în realitate atlantice. Textele sugerează că Oro Manisa era graiul vorbit de Zeii Geţi la sfârşitul veacului al VIII-lea î.e.n. Această sugestie, precum şi neregularităţile gramaticale duc la concluzia că această limbă extrem de conservatoare este mult mai veche decât sanscrita şi alte limbi europene, ceea ce o plasează pe primul loc ca importanţă pentru studierea acestei familii lingvistice.
Din două texte de la Sinaia se înţelege că strămoşii noştri cei mai vechi au fost Atlanţii, model de înţelepciune şi virtute, ale căror precepte le-au studiat Zalmoxis şi Buerebuistas.
După Atlanţi, Dacia a fost şi centrul Imperiului Cerbilor, cunoscut sub numele de Troia, cu capitala pe ţărmul vestic al Marii Negre. „Cerbii”, cărora istoricii le spun Ionieni şi Dorieni, i-au zdrobit pe Aheii iredentişti, dar, mai târziu, Grecii au născocit „Iliada” şi „Odiseea”, atribuite lui Homer, ca să spele cumva ruşinea înfrângerii lor de către Troieni. La Cerbi şi Căprioare se referă şi câteva oraţii de nuntă, în versuri, consemnate în tăbliţele de la Sinaia, cu un conţinut perfect asemănător cu cel al oraţiilor de nunta româneşti, ceea ce demonstrează încă o dată ca mitofolclorul românesc este moştenit de la Geto-Daci.
Cele mai multe inscripţii de la Sinaia se referă la Gemenii Divini, născuţi în ţinutul Napailor, la Nord de râul sacru al Geţilor, Naparis „Cerescul”. Mama lor se numea Maria, cu atributele Leto, Oltea, Ledo, toate numele însemnând „Cea Măreaţă; Magnifica”.
Din aceleaşi inscripţii se înţelege că Apollon-Zalmoxis a fost săgetat de Scytii care stăpâneau atunci Ţara Geţilor şi că zeul ucis a înviat sau că a fost înviat de sora Lui.
Regele Scytilor este numit în câteva inscripţii Pythagoras, ceea ce explică oarecum legenda lansată de Herodot, cum că Zalmoxis ar fi fost sclavul acestuia. O altă inscripţie spune că, mai târziu, Zeii S-au înălţat la ceruri.
Cele mai multe texte de la Sinaia sunt scrise în versuri, cu o măiestrie deosebită. Cel mai impresionant astfel de text, pe care l-am numit „Fiii Mariei”, este o adevărată capodoperă poetică. Pe lângă ritm, măsură, rime şi asonanţe, poemul se remarcă şi prin aliteraţii, specifice descântecelor româneşti. Ca întindere, următoarele texte acoperă viaţa lui Buerebistas, numit în inscripţiile de la Sinaia Boerovisto sau Boeroviseto, cel mai important împărat geto-dac, poreclit şi Visica (Pisica). Aflăm că părinţii lui se numeau Remio şi Coeza, soţia se numea Genucla, cu care a avut şase copii.Despre acest mare rege se spune că a avut o mare iluminare mistică şi că a vorbit cu zeii.
Cea mai surprinzătoare informaţie, relatată în câteva inscripţii, este aceea că marele preot Deceneu l-a trădat. Din pricina intrigilor lui Deceneu, fiul cel mic al lui Boerovisto şi al Genuclei, Dapyx, s-a sinucis. Tot marele preot l-a dat pe Boerovisto pe mâna Romanilor, care l-au asasinat pe marele rege. Inscripţiile de la Sinaia afirmă că Sarmizegetusa a fost ctitoria lui Boerovisto. Aceleaşi inscripţii confirmă că, în urma morţii lui Boerovisto, Imperiul Getic a fost împărţit între cei cinci feciori ai săi rămaşi în viaţă.
Urmează câteva texte referitoare la regele Cotiso, ale cărui fapte relatate de tăbliţele de la Sinaia sugerează că a fost unul dintre cei mai mari eroi ai Daciei, ceea ce reieşea şi din informaţiile rămase de la autorii antici străini.
Un mare număr de inscripţii se referă la domnia lui Decebal, numit autocrator, adică împărat. Se confirmă unele fapte relatate de istoricii antici, de exemplu că romanii le-au plătit tribut Dacilor, şi se aduc informaţii inedite despre familia lui Decebal.Astfel, aflăm că Diegio şi Vezino erau copiii regelui, şi că pe sora acestuia o chema Geopyr, „Giuvaier”; sora lui Decebal lupta în fruntea femeilor dace, alături de bărbaţi, împotriva romanilor lui Traian.
Încă o informaţie foarte importantă: Decebal a fost împresurat şi s-a sinucis în Valea Jiului.

În textele de la Sinaia apare şi cel mai important conducător dac de după Decebal, necunoscut de istoria noastră oficială, dar sugerat de celebrul poem germanic medieval „Cântecul Nibelungilor” sub numele de Ramunc şi Sigeher, ca duce al Valahilor. Acesta este eliberatorul Daciei, cel ce a iniţiat întoarcerea la vechile tradiţii ale ţării precum şi culegerea de legende divine şi mirene, fixate în tăbliţele de la Sinaia. Variante pentru numele său sunt: Romanh, Romansie, Lomanh şi, una foarte importantă, SO LOMONIUS „Cel LUMINOS’. Acest atribut este chiar dezlegarea enigmei textelor de la Sinaia, ce pot fi atribuite cu certitudine Solomonarilor, care, în mitofolclorul românesc fac parte dintr-un misterios şi mistic ordin, cu sediul în cetatea Babariului, care se află în Munţii Galareu sau Garaleu. Este limpede că numele românesc de Solomonari vine de la împăratul dac So Lomonius, care nu are nici o legătură cu regele biblic Solomon. În Ţara Moţilor, Solomonarilor li se spune Zgriminteşi. Strania cetate a Babariului poate fi lesne pusă în legătură cu la fel de straniile stânci din Munţii Bucegi, numite Babele, mai ales că este atestată şi o cetate tracică numită Babule. Dacă, într-adevăr, cetatea mitică a Babariului era în Munţii Bucegi, atunci nu mai e de mirare că tăbliţele dacice de plumb provin de la Sinaia, oraş aflat la poalele acestor munţi. Nu numai atât: tot acolo se afla şi KOG-A-ION, „Capul lui Ion; Capul Magnificului”, cunoscut sub numele de Sfinxul Românesc.
Aşadar, tăbliţele de la Sinaia par a fi fost făurite de Solomonari, ucenici ai împăratului dac So Lomonius. În mitofolclorul nostru, Solomonarii învaţă după o Carte de Magie, ale cărei pagini ar fi putut fi chiar tăbliţele de plumb. Ei trec şi nişte probe fizice extrem de dure, iar dintre ei se aleg numai zece. Conducătorul Solomonarilor se numeşte Omul Alb sau Uniila. Ei au puteri miraculoase, îndeosebi în chemarea sau alungarea ploilor cu grindină, slujiţi de balauri. Din cercetări rezultă că Romanh sau So Lomonius este acelaşi cu Zenovius din celebra inscripţie de pe relicvariul de la Biertan, EGO ZENOVIUS VOTUM POSUI, care poate fi tradusă astfel: Eu Dunărea pe duşmani i-am trecut. Pentru Zenovius cf. DANUBIUS, numele Dunării Superioare; pentru VOTUM „duşmani” cf. a vătăma; patimă; pentru POSUI „a trece” cf. a păsui; pas; a păşi.
Tăbliţele de la Sinaia sunt de o importanţă covârşitoare pentru istoria şi cultura noastră, fiind prima oară când aflăm ce spun Dacii despre ei înşişi şi despre duşmanii lor cei mai crunţi, Romanii. Importanţa lor constă nu numai în informaţiile istorice deosebit de valoroase ci şi în frumuseţea artistică, de multe ori la treapta de capodopere, literare şi plastice.
De fapt, tăbliţele de la Sinaia alcătuiesc epopeea poporului daco-roman, Mioriţa fiind doar un rezumat al acesteia. “

SURSA : http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/5035-Tainele-t%C4%83bli%C5%A3elor-de-la-Sinaia-Adrian-Bucurescu
AUTOR :Adrian Bucurescu

„MOLEO DAVA- CETATEA CARE A DAT NUMELE MOLDOVEI

(DIN CONTINUTUL TABLITELOR DE LA SINAIA)
In unele dintre tăbliţele de la Sinaia este menţionată cetatea Moleo Dava sau cetatea geţilor sciţi situată în ţara Mon Gato în care a fost mare preot Deceneu şi, care, a jucat un rol important în istoria acestor locuri. Importantul rol politic, militar şi religios este scos în evidenţă de traducerea şi interpretarea tăbliţelor al căror conţinut este legat de evenimente care au avut loc în legătură cu această cetate şi ţinutul înconjurător. Informaţiile, conţinute de tăbliţele de la Sinaia în legătură cu cetatea Moleo Dava, nu pot fi neglijate pentru buna cunoaştere a istoriei acestor locuri.
In a sa “Cronică getă … “ [1] publicată de Dan Romalo există şi câteva tăbliţe în care se face referire la o anumită cetate numită Moleo Dava. Astfel, din placa cu nr. 117 redată în fig. 1, preluată dintr-o publicaţie de pe Internet. Textul original, transliterat cu caractere latine şi despărţit în cuvinte, are următorul conţinut:
în rândul de sus: SAR GETO MOLE DAVIO SAKO TO; în coloana din stânga avem următorul conţinut: O BADA BASOTIDO BISCA SEITO NA GO ETLO DYO FALANGEO CEO SAPTAYO SNECIO. DAVIKO KOTOPOLO CENYO; iar în coloana din dreapta avem: DO GEO HABEN KASA TO ZOT ARAMIKO, ZAMOLXIOY, KO PODYHE JEOY OVOY OH APO (S)SYE, APOLO SOY. Pentru textul astfel despărţit în cuvinte, se poate obţine următoarea traducere:
în rândul de sus: ţara getilor Mole Davio a luat-o în stapânire; în coloana din stânga: văzând preotul (sau slujitorul) altarului care era pe scaunul (sau la postul) său acele divine falange a fugit pe furiş.
Al cetăţii mare preot (De)Ceneu;

în coloana din dreapta: apoi, oamenii (sau pământenii) au pus pe domnul aramicilor (sau aramilor), pe Zamolxis, cu ultima suflare a unei oi vii de la Apa Sfântă, Apolo să fie (sau să-l reprezinte).
Fig. 1. Luarea în stăpânire a cetăţii Moleo Davo de către falangele lui Boerobisto.
In textul original “S”-ul de la începutul antipenultimului cuvânt, probabil a fost imprimat din greşeală de două ori, motiv pentru care l-am încadrat între paranteze, şi cred că nu trebuie luat în considerare.
In traducere am respectat, în mare măsură, ordinea cuvintelor din textul original. Din conţinutul textului se pot obţine mai multe informaţii: In primul rând, se poate constata că Deceneu era mare preot la Moleo Dava atunci când aceasta a intrat sub stapânirea lui Boerovisto. Nu este, totuşi, clar dacă cel care a fugit pe furiş la venirea armatelor gete a fost însuşi Deceneu sau un subaltern al acestuia. După cum vom prezenta mai jos, Deceneu a fost repus în funcţie de Boerovisto tot la Moleo Dava, apoi mai este menţionat la Genucla şi, în final, mare preot la Sarmigetusa. Din coloana din dreapta, mai aflăm că Zamolxe era domnul aramicilor şi că îl reprezenta pe Apolo sau că era însuşi Apolo. Prin aceea “ultimă suflare a unei oi vii” se înţelege că este vorba de un ritual prin care a fost sacrificată o oaie în cinstea lui Zamolxe şi, implicit, a lui Apolo. Insă, nu numai informaţia textuală este importantă în acestă placă (ca şi în celelalte): în colţurile de sus se poate vedea chiar şi cum arăta cetatea Moleo Dava privită din două direcţii opuse. Este remarcabilă acurateţea cu care au fost realizate cele două vederi şi se poate vedea că a fost prevăzută cu două porţi, de mărimi diferite, pe cei doi pereţi opuşi, astfel încât pentru a trece de la o poartă la alta, prin interiorul cetăţii, aceasta trebuia traversată pe diagonală. De asemenea, se poate remarca existenţa unui turn înalt în interiorul cetăţii. Pe unul din pereţii laterali se poate observa o construcţie care ar putea avea rolul de templu cu o formă ca aceea prezentată în cartuşul central. Este remarcabilă, de asemenea, imaginea unui cal (probabil în relief) pe unul din pereţi. In figura 2, este prezentată o imagine mărită a cetăţii şi a lui Deceneu.

Fig. 2. Imagini ale Moleo Davei şi a lui Deceneu.
In colţul din dreapta jos se poate remarca imaginea unui şarpe încadrat într-un triunghi şi a unui bovideu încadrat într-un dreptunghi. In corelaţie cu textul din coloana din dreapta, se poate presupune ca imaginea şarpelui încadrat în triunghi îl simbolizează pe Zamolxe iar imaginea bovideului (poate un bour) este o reprezentare simbolică a lui Apolo. Este remarcabil faptul că, până în ziua de astăzi, stema Moldovei este reprezentată de un cap de bour.
In colţul din stânga jos, al plăcii cu nr 117 din cartea lui Romalo se poate observa că este vorba despre figura unui bărbat relativ tânăr, cu o privire impunătoare, având pe frunte imaginea unui cap de bour, iar textul din apropiere arată că nu poate fi vorba despre altcineva decât de însuşi Deceneu, a cărui imagine este prezentată mărită în figura 2 dreapta. Aceeaşi figură se poate vedea şi pe placa cu nr. 42 din cartea lui Romalo prezentată în figura 3.

Fig.3. Armatele lui Dromihete la Poltava.
Trebuie arătat că şi pe această placă este prezentată în jumătatea sa inferioară aceleaşi vederi ale Moleo Davei cu următoarea explicaţie conţinută într-un chenar: SAR MOGATO / DAV SKYT GET. In traducere: ţara (ţinutul, stăpânirea sau domnia) Mogato, cetatea geţilor sciţi. De aici se poate constata faptul ca zona geografică în care se găsea situată cetatea Moleo Dava se numea Mogato (sau Mon Gato după cum apare pe alte plăci) iar locuitorii săi erau geţii sciţi. Textul original are următorul conţinut obţinut prin transliterare cu caractere latine: DOPA KAPO DYO ZABELIO AYO SORSO SERINA, GLOTO ARMOSA DAV SIRMIO DROMIHTO KROMOS POLTAVIO, LINATO IS ORAHA CIO, ORVSY SEGETA BRENOS DE NOS GETO. In acest text, spre deosebire de altele, cuvintele sunt despărţite prin intervale, astfel încât nu sunt dificultăţi legate de despărţirea textului în cuvinte cu excepţia ultimilor două la care, probabil, autorul nu a mai avut răbdare să o mai facă.
In traducere textul are următorul conţinut: După capul (adică după voinţa) zeului Zabelio, care este sursa (izvorul) păcii, mulţimea armatei cetăţii Sirmium a lui Dromihto întăriturile Poltavei, puse la linie (aliniate) din (lemn de) nuc, arse (au fost) de săgeţile aprinse ale geţilor nostri.
In rândul de jos apare scris următorul text: KO SRA SARMI(ge)TIOSA TOPO. Pentru care se propune următoarea traducere: ca să fie la Sarmigetusa afişată (prezentată sau expusă).
In legătură cu această placă, trebuie făcute câteva observaţii:
– In primul rând, după informaţiile date de Romalo în cartea sa, această placuţă există în două exemplare identice. Intrucăt prin tehnologia de obţinere prin imprimare pe foi de tablă sau prin imprimare pe un material relativ moale pentru obţinerea unor forme pentru turnare, nu se pot obţine două exemplare identice, rezultă că cele două exemplare sunt de fapt copii după un original unic. Aşa se întâmplă atunci când se efectuează astfel de lucrări, din greşeală mai apar şi unele copii în plus.
– Pentru a realiza poansoanele necesare pentru imprimarea celor două vederi ale cetăţii Moleo Davo, autorul a trebuit să le poată observa direct, rezultă că ele au fost realizate chiar la fosta cetate Moleo Davo poate chiar de însuşi Deceneu sau de nişte subalterni de ai lui sub îndrumarea sa. Aşa s-ar explica şi rostul indicaţiei din ultimul rând conform căreia tableta trebuia să fie expusă la Sarmigetuza, pentru ca şi cei de acolo, să vadă, printre altele, şi cum arăta această cetate.
– Dacă avem în vedere conţinutul textului şi reprezentarea lui Deceneu şi a cetăţii geţilor sciţi, adică a Moleo Davei, se pune întrebarea: ce rost a avut reprezentarea acestei cetăţi în contextul legat de armata din cetatea Sirmium şi arderea Poltavei în timpul lui Dromihete? Trebuie avut în vedere că cetatea Sirmium este situată în Panonia Inferioară, la sud de Dunăre, iar Poltava în vestul Ucrainei de astăzi. O explicaţie posibilă ar fi că Moleo Dava a fost capitala lui Dromihete sau doar că tableta fiind confecţionată la Moleo Dava, realizatorul ei a fost influenţat de locul în care se afla.
In completarea celor prezentate mai sus, se dă mai jos traducerea plăcii cu numărul 118 din cartea lui Romalo, prezentată în figura 4, realizată, probabil, de un preot cărturar admirator al lui Boerovisto, după înlăturarea acestuia de la putere: textul original are următorul conţinut obţinut prin separare în cuvinte şi transliterare cu caractere latine: NIPRO CIO VIO LASE KORIO DY DAVO GET, RIPENTRI GANIO GERIO MIONZO VIO FACTIO SEYNDO ON INTRY KUE BOEROBISTO REUNERO DU ANTONEU POESTA DABO GET. SI ILO BERTO ON SONTA LU ELO BOEROBISTO SO REPUSO CENIO SESTA SESENU, SA NOBALIO BOEROBISTO SO SORE MESO ON KOPONO SAR MON GATO LUTUMO TIPO CENIO RIOM TO. LE SEY NOBALIE DAVIKO. ….

Fig. 4. Boerobisto îl repune în fiuncţie pe Deceneu.
Pentru textul astfel despărţit în cuvinte, se poate obţine următoarea traducere: Oricine vrea să înţeleagă ( sau să citească) inima cetăţii geţilor, cu remuşcări va câştiga a cerului bunăvoinţă (iertare) văzând faptele care povestesc despre cum Boerovisto l-a întâlnit pe Antoniu la cetatea Poesta a geţilor. Dacă ai lui sfetnici au fost la Boerovisto cu refuzul ca (De)Ceneu să stea aşezat în scaun, înălţimea sa, Boerovisto cu soare (adică cu bunăvoinţă) a mers la templul din Sar Mon Gato (adică la templul de la Moleo Dava) pe supăratul şi furiosul (De)Ceneu să-l pună la loc. Aceasta spun mai marii cetăţii …
In continuare, în partea de jos a plăcii sunt redate simboluri de tip “tamga” care reprezintă clanurile “mai marilor cetăţii” care atestă cele scrise de către autor în această placă.
Boerovisto este numit “Inima cetăţii geţilor”, iar după aluzia la fapte şi situaţii cunoscute în epocă, care au avut loc la întâlnirea dintre Boerovisto şi Antoniu, se arată că, deşi sfetnicii lui Boerovisto nu au fost de accord ca Deceneu să mai fie în continuare mare preot, Boerovisto s-a dus la templul din ţara Mon Gato, adică la Moleo Dava şi, l-a reaşezat pe Deceneu în funcţie. Informaţiile din această placă le completează pe cele din placa cu numărul 117, prezentată în figura 1.

Fig. 5. Enumerarea reprezentanţilor lui Boerobisto pe întinsul stăpânirii sale
şi a lui Zuraseo la Moleo Dava.
In placa cu numărul 120, (figura 5) care conţine o enumerare a posesiunilor lui Boerovisto cu numele generalilor sau reprezentanţilor săi pe întinsul stăpânirii sale, hiliarh la Moleo Dava este menţionat Zurasie (sau Zuraseo) . Apoi, într-o placă prezentată la pagina 290 a cărţii lui Romalo, sunt descrise unele evenimente care au avut loc după înlăturarea lui Boerovisto, în care se vorbeşte despre Zurasie şi Moleo Dava. La partea superioară, din cetatea Moleo Dava este prezentat numai turnul din interiorul cetătii. Imaginea plăcii reprezentată în figura 6 a fost îmbunătăţită deoarece informaţiile pe care le conţine sunt foarte importante întrucât menţionează de două ori numele cetăţii Moleo Dava în contextul evenimentelor de după înlăturarea lui Boerovisto de la putere.

Fig.6. Zuraseo s-a dus la Rosyeno, conducătorul sciţilor, pentru ajutor în alungarea
romanilor de la Genucla.
Textul despărţit în cuvinte are următorul conţinut: ZURASEO, ON TYN PYENO POE ROSYENO HOMY CO HIV SKITO LONGUE MOLIIO DAVO. ON SONTO ESBEO MONGO EACIINO ON CETA SOE DEGINO DAVO SKITO FACINDO KIIBEZO EOM KONE DE BOICERO SO IPENGO POE RVMIONO YCEO PORCE NA PATRIDO DAVO. ROSYANO RVPONDEO KUE DU ZURASYO SO SORCEVESOE. BRETERO YSTRYO ON TRAKIO SOE VNDYNO PASOE, PUE RVMYONO, NIDOE PARCIYO, POHON DOE SKYTO BOYESO. GIINOE PASOE LO ELIAV TOA SO EDO ACINO ON MOLYO DAVO HRO NOSO DUE LO ZAMOLXIY. KOTOPOLO ADANEYSE.
Pentru textul astfel separat în cuvinte s-a obţinut următoarea traducere: Zuraseo, el însuşi a plecat către Rosyeno ca să vină cu ai săi sciţi în lung (până) la Moliio Davo. Ei l-au luat şi pe Mongo Eacino în ceata a lor săi însoţitori la cetatea sciţilor ca să facă eschibiţii (demonstraţii) cu al său cal ca boicerii (războinicii cerului) să-i împingă (să-i alunge) pe acei romani care au pus tabăra în părinteasca cetate. Rosyano i-a răspuns lui Zuraseo cu entuzuasm (bunăvoinţă). Fraţii Istrul în Tracia ale sale valuri au trecut, apoi, romanii, golind (părăsind) tabăra, pace au dat războinicilor sciţi. Tovarăşii au trecut să-şi vindece (aline) rănile tuturor acelora mergând împreună la Molyo Davo hrană (jertfe) ducând lui Zamolxiy. Mare preot Adaneyse.
Textul este însoţit în partea stângă de imaginea armatei scite cu explicaţia ARMOZO SKITO (armata scită), cei doi comandanţi, Zurasie şi Rosyano sunt prezentaţi faţă în faţă cu explicaţia ZURASEO LO X ROSIANO SKITO (Zuraseo la hiliarhul Rosiano al sciţilor), în partea din dreapta este prezentată armata geţilor, iar călăreţul singuratic din mijlocul plăcii este, îndemânaticul Mongo Eacino care l-a impresionat pe Rosyano ca să accepte să vină în ajutorul lui Zuraseo. Din păcate nu este dat numele catăţii sciţilor unde domnea Rosyano, aceasta ar putea fi Polta Dava. Evenimentele au putut avea loc după înlăturarea lui Boerovisto de la putere când romanii şi aliaţii lor din Tracia l-au obligat pe Zuraseo şi pe marele preot Dapigeu să părăsească Genucla şi să treacă Dunărea în nord. A urmat alierea cu Rosyano şi alungarea (temporară până la urmă) a romanilor. Această menţionare a Moleo Davei este ultima, în ordine cronologică, din conţinutul tăbliţelor de la Sinaia, ea nu mai apare nici în textele din timpul lui Decebal şi nici pe harta întocmită de geograful Ptolemeu în sec. I-II e.n. După cum apare menţionat la sfârşitul textului, această tabletă a fost realizată probabil de marele preot Adaneyse.

Fig. 7. Asediul Genuclei.
Alte amănunte privind desfăşurarea ostilităţilor de la Genucla sunt date în placa cu nr. 3 a cărţii lui Romalo prezentată în figura 7. Textul original are următorul conţinut:
ΩP SARO NIH IHΩ, MAMA HO NOYIH ZIM ZO HAM AREN LO INEIEA HΩ ZOMΩN SHITO ΩI HRAMIO DAVI, MIA ZOL GhETO AIO ISTRIEO AH PIKEO. ISTRIEO ΩENO IH TAMARO BISO SIMPΩ IH NEΩ NIH HAIEM.
A SO RATO, ANO, IH ZENO DEO ΩPOI HAMESTAI MOIHSO NΩZOM DIE KAPISEN TALIMAHO ZO IH, A LO MΩN SIRO DIM PΩIHO, DAVEAH ZIDOI NIH ATEO AS SΩ NIGΩ FΩ AN. DOH A ZIEIKO KROIM, DEFIHO ΩN IE Z(EI)EMΩ NM ZΩR(A)ZIEO IS OISO MLOIH AMON, NIHEO ISEO. GΩNIPA TO, FAHO LΩ NEO KO MOGEO FO IZ H APEO ZANOE AH, DIE TEIRA HO GhETO SAFEO EH KΩ SHITOI
Textul separat în cuvinte, poate fi tradus astfel:
Din ţara lor plecând, mama cu ale noastre de iarnă bagaje, împreună cu răniţii sciţi de la apărarea cetăţii, mii de geţi, în apele Istrului de pe mal (au) picat (căzut). Ale Istrului valuri pe ei i-au cufundat (tras) în adânc înecându-i lângă a lor casă. La rândul lor, după un an, ai lor fii care înapoi au venit cu putere ducând pe Kapisen Talimaho cu ei, pe a lunii lumină (a unei) dimineţi liniştite, ale cetăţii ziduri pe ei îi aşteptau ca şi cum nimeni nu a fost plecat. Apoi, la asediul zidurilor, apărătorii de la locul lor auzind numele Zur(a)zieo din pieptul tinerelor inimi, nimeni nu a ieşit (la apărarea zidurilor). Gonindu-i le-au făcut lor, cu puternice forţe de la ale apei frumoase (apeO ZANOe) maluri aceleaşi necazuri pe care geţii le-au suferit cu sciţii
In cartuşul din partea de jos, în stânga , avem:
POR SENOI HAP SΩTI HILO ZIMO GhETO. Adunarea celor o sută de mari bătrâni ai pământului getic.
In jurul portretului: TO MATO ZΩR(A)SIEO. Marelui Zuraseo.
In dreapta: DΩ ON PO HASIM KORS. Către el cu fierbinţi inimi.
După cum se poate constata, informaţiile din această placă le completează pe cele din placa anterioară fiecare fiind imprimată de autori diferiţi, prima putând fi atribuită marelui preot Adanayse iar cealaltă celor o sută de mari bătrâni înţelepţi de la Genucla. Cele două plăci sunt imprimate cu caractere diferite fapt care confirmă realizarea lor de către autori diferiţi. In conţinutul plăcii mai apare o informaţie importantă care se referă la faptul că cei care au eliberat Genucla erau, în cea mai mare parte, luptătorii lui Zuraseo de pe malurile Ozanei (APEO ZANOE), fapt care dă o indicaţie clară despre locul în care s-a aflat cetatea Moleo-Dava.
O indicaţie despre locul în care ar putea fi situată această cetate se poate obţine din placa cu nr.21 (figura ) a cărţii lui Romalo, în care este prezentat palatul lui Boerivisto de la Sarmigetuso care are în colţul din stânga-sus indicaţia: STRATOY LO MOLYO DAVO – Calea (drumul) spre Moleo Dava. Dacă se orientează placa cu partea superioară spre răsărit, atunci Moleo Dava ar fi situată spre Nord-Est faţă de Sarmigetuza, adică cam spre zona râului Moldova de astăzi. Acum, apa Moldovei curge liniştită, dar, probabil că, în urmă cu mai bine de 2000 de ani a surpat cetatea aflată pe unul din malurile sale căreia i-a luat numele şi i l-a dat, apoi, şi statului medieval Moldova. Motivul pentru care nu este menţionată de Ptolemeu este că pe timpul vieţii acestuia deja nu mai exista, la fel ca şi alte cetăţi menţionate în timpul lui Boerovisto în tăbliţele de la Sinaia.
Alte informaţii importante despre cetatea geţilor sciţi se găsesc în placa cu nr. 25 a cărţii lui Romalo, prezentată în figura 9. La transcrierea textului acestei plăci cu caractere latine l-am păstrat pe “Ω” din textul original,

Fig.8. Palatul lui Boerobista cu indicarea direcţiilor spre principalele cetăţi şi ţinuturi ale stăpânirii sale.
Pentru a evita confuzia cu litera “O” care apare şi ea în text şi ar putea duce al pierderea unor informaţii prin echivalarea lor forţată, este posibil ca O din cuprinsul textului să corespundă sunetului “u”. In partea de sus a tăbliţei avem: SABELO YAO GEO TAYEO OY RAMO DACIOE SAR MON GATO-D-S-Ge. In traducere textul are următorul înţeles: Sabelo (zeul) pe oameni i-a taiat în hotarele a Daciei Sar Mon Gato- Cetatea Getilor Sciti.
In corpul principal al tăbliţei, avem:
KAIOY ANTΩNIIEOY XILIARHIIOY RIOMIΩNO ON SOTISO DE GEΩ BASTARNO RETERO DOYNY DAVO GEO ΩN CENTINEA ZOLΩ OY RAMO DAVO SIIΩN NIITRΩ TAΩ EYO RAM SARMONGATOE-D-S-Ge-.

Fig. 9. Boerobisto după ce citeşte despre faptele atlanţilor,
îl învinge pe Caius Antoniu la Cetatea Geţilor Sciţi.
RIOMYNO ΩNCERII ZOE TAPYEΩ-BΩEROBYSETΩ A TIICIEATO CEΩ SYE O MONTOES HΩ CETEΩ FAHTΩE ATLANTΩ ON KOMPEOY GE SAR SIHTO LΩGO, POY RIIOY ARMΩSO RIOMYΩNO GIEΩ A EBOHIA.
+++++++++++ SAR CERY, +++++++++++- SΩ DEZ EYΩ BΩEROBYSETΩ LEBO GEΩ ARMΩSO, +++++ CIΩT OPERY, ++++- LARII SYRE, +++++++++ SAR CERY HALII ZIKO. LΩ RIRE TERII- RYOMIΩNO A SΩ ON HOY TΩCE PRINDERΩYMOE AO TΩCEO FEZE LEOY GEO ΩN ZIDOYE NOBALY TIHO MATO. BΩEROBYSETΩ SΩ GECIYO LΩSY STASO HOE TRASOYE GE LO ΩN FYLO SOLIIO. KOTOPΩLIΩ MAERO BERO A TEMNII ZOE BΩYOY ON SΩ PIO LO YE-K-CENEOY. ON SARMYGETOYZO-ZABELO-RYOM-BAS. DABΩ GETO.
In traducere se poate obţine următorul text:
Caius Antonius, generalul romanilor, insotit de oameni bastarni au ajuns la a Doinei Cetate a pamantenilor la cinci zile de hotarul cetatii asezate la interiorul întretaierii a apelor braţe ale Sar Mon Gato Cetate a Getilor Sciti. Romanii au continuat rătăcirea lor – Boerobyseto a învăţat cele sfinte în munţi citind (despre) faptele atlanţilor la templul Geei ţara celor şase cuvinte, apoi, rândurile armatei romanilor le-a zdrobit. +++++++++++ (trimişi) în împărăţia cerurilor, +++++++++++- au fost în faţa ochilor lui Boerbyseto în stanga a pamantenilor armate +++++ ciungi facuţi (ciungiţi), ++++- sugrumaţi (laringe strâns), +++++++++ (trimişi) în împărăţia cerurilor prin taierea gâtului; în al treilea rând- romanii (care) din a lor însăşi voinţă s-au lăsat prinşi, toţi au fost făcuţi oameni legaţi pe a Sido-ei nobil Tico stăpânire. Boerbyseto cu ale geţilor pierderi a dat ordin ferm să fie trimişi la Geea în pământul natal. Marele preot al marilor pivniţe i-a îndemnat pe luptătorii vii să bea la însuşi – K (marele preot) – (De)Ceneu. La Sarmigetusa, Zabelo (este) din nou împăratul cetăţii geţilor.
Placa conţine câteva informaţii interesante: mai întâi, că cetatea geţilor sciţi (Moleo Dava) era situată la cinci zile de mers faţă de Cetatea Doinei (sau a cântecului, probabil identică cu Poesta Dava); apoi, cetatea geţilor sciţi era situată la interiorul întretăierii braţelor de apă din ţara Mon Gato, însă, cea mai interesantă informaţie se referă la faptul că Boerobista a citit despre faptele atlanţilor, în munţi, la templul Geei în ţara celor şase cuvinte. Tara celor şase cuvinte ar corespunde cu Sar Mon Gato Dav Skit Get, dar unde era templul Geei din munţi?
In partea din dreapta-jos este prezentat acelaşi turn ca şi în partea superioară a plăcii din figura 6 şi reprezintă cetatea Moleo Dava. In partea de mijloc, este prezentat un calăreţ care este însoţit dedesupt de un simbol de tip “tamga” care era present şi pe steagul tătarilor (cu galben pe fond albastru), foarte probabil, călăreţul îi reprezintă pe bastarni care erau, în acel moment, aliaţi ai romanilor şi erau strămoşii tătarilor. In partea din stânga-jos este reprezentat, neclar, un templu care ar putea fi cel în care a citit Boerobisto despre faptele atlanţilor.
O menţionare a unui loc numit Mon Gato (nu a ţării Mon Gato) apare în una din plăcuţele realizată cam pe la sfârşitul domniei lui Decebal probabil de către marele preot Petosio şi prezentată în cartea lui Romalo cu nr. 35.

Fig. 10. Zeus s-a plimbat de două ori prin ţara geţilor.
Textul original, al plăcii prezentate în figura 9, are următorul conţinut: DE TYCE MOTOE PETOSO KOTE- POLEO DABO GETO CEO DO AZER FIO HOY CEO APLO KARO, LO DIEO ZOEO SOEON DO YREZO PO POESTO DABO GETO. TRASOY SO YPENTO DE NOEOY ON KOPONO D(E)OY ZABELO ON KARLO TO MONGATO GETO SOYPTEO- M.E’DAPIGEO- M.E. ZOYRASEO- KOTOPOLEO ‘A DANEOY. TI PARB GEOY HO NIPE GhISEO OYGhENO, PILON ITOE ZOEOY. X AHO OY NATH.
In traducere, se obţine următorul text: De învăţat vorbele lui Petoso mare preot al cetăţii geţilor, aceea către a lui Azer fii, care pe acel Aplo (Apolo) l-au îngrijit, divinul Zoeo a fost la plimbare prin a Poesto Davo a geţilor. Insărcinarea !? s-a întâmplat din nou la templul divinului Zabelo la locuitorii din Mon Gato a geţilor, au spus (şoptit) – M.E.Dapigeo-M.E.Zoyraseo-marele preot ‘A Daneoy. + în aceea parte a pământului unde Nipe îşi duce (curge) ale sale valuri, cu picioarele (sale) a mers Zoeoy; x acolo m-am născut.
In esenţă, Petosio spune că Zeus a fost pe pamânt de două ori: o dată în zona cetăţii Poesta Davo şi a doua oară în ţinutul Mon Gato. In medallion sunt reprezentate cele trei personaje Dapigeo, Zuraseo şi marele preot A’ Daneoy, care au atestat plimbarea lui Zeus prin ţara geţilor.
După cum s-a putut constata, cetatea Moleo Davo este menţionată în corelaţie cu Sar Mon Gato, ţara Mon Gato. Pentru a nu exista confuzii trebuie menţionat că “sar” se referă la o zonă geografică şi poate fi tradus prin ţară, ţinut, regiune, stăpânire, etc. Referirea din documentele istorice la apa Sargeţiei trebuie interpretată ca fiind apa care curge prin ţara geţilor, deci nu ca o denumire a unei ape anume. Referitor la celelalte două cuvinte, ele pot fi traduse ca fiind al Lunei Pisoi sau Pisică. Adică, Mon Gato ar înseamna “Pisica Lunii”. Totuşi, fac precizarea că Mon Gato vine, de fapt, de la Mont Gato care înseamnă Muntele Pisicii şi este unul din numele pe care le-a avut muntele Ceahlău. In unele limbi romanice şi în limba gracă prin “gato” se înţelege pisică, pisoi, motan etc. Insă aceast pisoi sau pisică care a dat numele vechi al unei părţi din Moldova, înainte de a-l prelua pe cel de la fosta cetate, nu este chiar o pisică oarecare:o imagine probabilă a unui asemenea pisoi se poate vedea din figura 11.

Fig. 11. O imagine posibilă a unui “gato” –
Pisică a Lunii.
Nu putem încheia această lucrare fără a aborda semnificaţia denumirii “Moleo Davei”. Este evident că este vorba despre cetatea Moliei, dar ce înseamnă aceasta? In limba italiană molia (se scrie moglia) înseamnă soţie. Printre ţăbliţele publicate de Dan Romalo există şi placa cu nr 18 (figura 12) în care este prezentat acelaşi templu ca şi cel din figura 1 în care se face referire la Moleo Dava. Placa din figura 12 are următorul conţinut: FACSO ZESA MARIKO KO KOMPO SO FII ESEPO A ZISO ON TIOTE A SO KRO “STE REDO TO FILO MYO SATO KAP DIO CISO”. DAVIKO FYOSKO …..
O traducere ar fi posibilă astfel: Bandajul (moaştele sau mumia) zeiţei Maria cu templul fiilor săi înţelepţi a zis în toată a sa împărăţie “aşteptaţi (staţi în aşteptare) pe fiul meu prea iubit zeu ucis”. Ai cetăţii fii …. (urmează “semnăturile” fiilor cetăţii)

Fig. 12. Maria cu templul fiilor săi.
Maria este menţionată în legătură cu templul fiului său (sau fiilor săi). După cum am văzut din placa de la figura 6, războinicii mergeu la Moleo Dava ca să aducă jertfe lui Zamolxe, rezultă de aici că Maria, despre care este vorba în placa din figura 12, este chiar mama celor doi Zamolxe.”

AUTOR : Ungureanu Viorel, prof.univ.dr.ing., Universitatea din Bacău, e-mail: uviorel@ub.ro
December 22nd, 2011 admin Posted in Filozofie şi istorie (1)
Bibliografie:
1. Romalo, Dan, Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb? Bucureşti: Alcor Edimpex,
2005.
2. Ungureanu, Viorel, Originea antică a numelui Moldovei. Al-IV-lea Simpozion
Internaţional CUCUTENI-5000. Iaşi,Chişinău, Bacău, 2009.
3. Ungureanu, Viorel, Diegio-urmaşul lui Decebal la Sargedava. Al-IV-lea Simpozion
Internaţional CUCUTENI- 5000. Iaşi,Chişinău, Bacău, 2009
4. http://www.dacia.org; http://www.dacii.ro.

 

Commodus, „Mai crud decât Domitianus şi mai murdar decât Nero”

commodus_hercules
„…In timpul liber, când se odihnea după oboseala provocată de prea multe desfătări şi abuzuri, Commodus se ocupa cu uciderea tuturor acelora care păcătuiau prin a-i fi neplăcuţi, sau care fuseseră apreciaţi de tatăl său. Nu au scăpat nici femeile şi nici copii din ghearele acestui nebun nesăţios de sânge. Intreaga sa domnie a fost murdărită continuu de asasinate politice, provocate de învinuiri false, sau izvorâte din mintea lui bolnavă. O parte din asasinate au urmat unor conspiraţii descoperite.
Contra acestui nebun furios, care dorea să schimbe numele de Roma în Colonia Commodiană, care vorbea de incendiere, care se tăvălea în dezmăţ şi sânge, care trimitea la moarte membrii de familie, sau pe fraţii generali Quintilius, pentru bogăţia casei lor etc, s-au organizat numeroase conspiraţii.
Prima a fost dirijată de sora sa, Lucilla. A trimis-o la moarte pe aceasta, împreună cu o mulţime de senatori. O altă conspiraţie a fost pregătită de propria-i concubină, Marcia, preluată de la un anume Quadratus, pe care-l ucisese. Marcia i-a dat otravă, dar cum efectul era foarte lent, conjuraţii au pus să fie strangulat în baie de către un atlet pe nume Narcissus. La conspiraţie au participat cei doi oameni importanţi ai palatului, Laetus şi Eclectus (31 decembrie 192 d.Ch.).
Senatul a dispus să i se şteargă numele de pe toate monumentele publice şi a abolit amintirea acestui monstru pe care l-a declarat: Mai crud decât Domitianus şi mai murdar decât Nero” („Soevior Domitiano, impurior Nerone”).
Sub acea domnie odioasă şi infamă, creştinii au cunoscut o perioadă de pace. Toleranţa este atribuită influenţei concubinei Marcia, care avea o vie simpatie pentru creştini şi cărora le-a făcut mult bine servindu-se de poziția ei atotputernică asupra lui Commodus.
Commodus a murit fără a avea copii cu Bruttia Crispina. Pentru posteritate a aruncat o pată de ruşine asupra familiei lui Marcus Aurelius.”

Sursa :TRONUL ROMEI – COMMODUS (LUCIUS AELIUS AURELIUS COMMODUS ANTONINUS) de Vladimir Rosulescu, http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro/

 

DESPRE…DRAGOBETE

„NU UITATI DRAGOBETELE!
Dragobete rullz! Sentimentul pe care il traiesc in ultimii ani, in preajma zilei de 14 Februarie, este unul de frustrare. Sentimentul celui care a fost prostit la masa, cand el intentiona sa manance pastrama de oaie cu mamaliga calda, ardei iute si must, iar realitatea cea hada apare sub forma unui frigider dospit cu junk-food. Avalansa chicioasa de plastic, inimioare, plapumioare, chilotei si sutiene, pernute, coarne de drac, prezervative, casatorii de o zi, cupidoni si poleiala. Toate rosii. De un rosu atat de strident si abundent incat incep sa cred ca Valentine’s Day este de fapt o sarbatoare venita din China, unde sunt produse toate aceste nimicuri rosii. Asa ca fie vorba intre noi, eu sunt convins ca Ziua lui Valentin este o sabatoare din Beijing, nicidecum una americana. Era sa cad intr-un stereotip cu tenta nationalista si sa cred ca am uitat prea usor de Dragobetele nostru. Dar cum sa (nu) uitam de Dragobete, cand pustimea nascuta dupa ’89 nici macar nu stie de acesta sarbatoare mai veche decat crestinismul? Dragobetele nostru era la origine un vajnic flacau dac. Traditiile populare stravechi il amintesc ca pe insusi fiul Dochiei, sora lui Decebal, si Zeu al dragostei pe plaiurile dacilor si mai tarziu ale daco-romanilor. Dragobetele, denumit uneori si Cap de Primavara, era sarbatorit in functie de zona etnografica, intr-una din zilele de la sfarsitul lui Februarie si inceputul lui Martie. Fiu al asprei si nehotaratei Babe Dochia, Dragobetele reprezinta in opozitie cu aceasta pricipiul pozitiv al fortelor latente ale Naturii care se pregatesc sa explodeze sub forma Primaverii, Tineretii, Veseliei si Dragostei. Dragobetele este deci un zeu tanar si frumos al panteonului autohton, patron al dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile romanesti. Identificat fortat de unii nestiutori cu Eros, zeul iubirii la greci sau Cupidon, omologul sau de la Roma, Dragobetele este un duh precrestin chiar mai vechi decat acestia. Dragobetele este cumnat cu eroul vegetational Lazarica sau Lazarelul, cel care are in grija firul ierbii si frunzele din cranguri si paduri… Deseori se indentifica si cu Navalnicul, alt fecior frumos si periculos din traditiile romanesti. Navalnicul cel care ia mintile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care a fost pedepsit de Maica Domnului si transformat in planta de leac pentru dragostile ranite, planta care-i poarta numele… Poporul credea ca in dreptul zilelor lui de 24, 28 Februarie sau 25 Martie, toate pasarile se strang in stoluri, ciripesc, isi aleg perechile si isi construiesc cuiburile. Cele neimperecheate ramaneau singure si fara pui pana la Dragobetele de anul viitor. Precum vietatile din Natura, fetele si baietii aflati la varsta adolescentei trebuiau sa se intalneasca in ziua de Dragobete pentru a fi indragosti tot anul in curs. De frica sa nu fie pedepsiti de Dragobete sa ciripeasca precum pasarile si sa nu mai aiba glas de om, nimeni nu lucra sau deretica prin casa in ziua de Dragobete, tinuta de popor drept o sarbatoare mare, venita din mosi stramosi. Daca am plictisit prea mult pe cei tineri prin acesta scurta prezentare a Daragobetelui, imi cer cuminte iertare si ma scobor in lumea lor pentru a le spune acelasi lucru in Romgleza, noua limba a secolului XXI din tara noastra. Copii nu uitati: Velăntains dei e naşpa! Dragobete Rullz! de NICOLAE PARLOG ”

Sursa : publicat de Pintilie Nicolae,marți,14 februarie 2012
http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro/

 

STRAMOSII NOSTRII, CEA MAI VECHE CIVILIZATIE A EUROPEI

Lucrarea de mai jos, avand ca autor pe Pintilie Nicolae, ne atrage atentia asupra probelor arheologice care ne atesta, inca odata, ca strabunii nostrii, Dacii, s-au situat pe primul loc in randul civilizatiilor batranului continent Europa (si nu stramosii celor care, mai ieri barbari, se cred astazi popoare supercivilizate fara sa faca un secret din lipsa de respect cu care ne trateaz).

“DACII, DESCENDENTII PELASGILOR* CEA MAI VECHE CIVILIZATIE A EUROPEI!
article-0-04CC6112000005DC-990_468x550
ion de la anina-40000ani
Cea mai veche civilizatie a Europei, nu trebuie cautata la Ecuator, unde toate erau de-a gata, ci acolo unde omul a trebuit sa-si puna mintea la contributie ca sa supravietuiasca. Paralela dacica, inconjurand pamantul, ocrotea aici vatra VECHII EUROPE, si a vechii civilizatii. Avand la dispozitie pesteri, zacaminte minerale si camp agricol, in Dacia s-a dezvoltat de timpuriu o civilizatie autohtona, care a iradiat asupra celor din jur. migratorii si invadatorii au exercitat o influenta minora asupra autohtonilor, ca de altfel in orice evolutie etnologica. Pasind pe urmele strabunelor si
strabunilor Geto-Daci, ajungem cu Constantin si Dardu Nicolaescu-Plopsor in satul Bugiulesti,comuna Tetoiu, jud. Valcea. Aici ,,sapaturile arheologice executate in trei puncte: Pietris, Valea lui Grauceanu si Fantana alor Titei, au scos la iveala un bogat si variat material osteologic animal, datand din Perioada Cuaternara” (1,7-1,9 milioane ani).Aici ,,au fost identificate pana in prezent, minimum 25 specii de mamifere”. Tot aici s-au descoperit cele mai vechi unelte de lucru de pe teritoriul Daco-Romaniei:,,oasa de animale sparte si fasonate pentru a fi folosite la strapuns, taiat, despicat, razuit si zdrobit […]. Aceste descoperiri au situat zona Bugiulesti printre vetrele de antropogeneza din Europa, ca una dintre cele mai vechi statiuni ale hominizilor de pe continentul nostru. In enumerarea cercetarilor consacrate celor mai vechi unelte de pe teritoriul romanesc a constituit-o o descoperire a resturilor fosile ale insisi hominizilor care le-au confectionat si le-au folosit si carora oamenii de stiinta le-au dat denumirea de AUSTRALANTHROPUS OLTENIENSIS”.
O alta categorie de unelte, cioplite din silex- ,,cele mai vechi gasite la noi, dateaza de aproximativ 600.000 de ani. Ele au fost descoperite pe valea Darjovului in Jud. Olt, pe valea Mozacului in Jud. Arges, si la Rahovita in Jud. Sibiu, si sunt asa numitele unelte de prund- bolovani de rau ciopliti astfel incat sa aiba o muchie taioasa sau un varf care sa poata fi utilizate pentru diverse operatii legate de obtinera si prepararea hranei […]. Intr-o statiune paleolitica din Jud. Botosani, la Ripiceni, au aparut unelte realizate din aschii cioplite”. Alte relicve s-au gasit la marea necropola a dacilor liberi de la Valeni (Jud. Neamt), ca si in alte locuri. Consider ca asa-zisele influente din afara, apar ca o eroare de interpretare a cercetatorilor. Stramosii Daco-Romanilor sunt creatori si pastratori ai celor mai vechi elemente de cultura originala, incepand cu perioada matriarhala, de la care s-au adapat alte civilizatii laturalnice, desi nu s-a recunoscut acest fapt. Exemplu Hesiod. Stramosii Geto-dacilor au avut o straveche scriere. Viorica Mihai Enachiuc admite in epoca bronzului alemente de scriere geto-dacica. Ele insa sunt mult mai vechi.
Cu arhitecta Silvia Paun mergem pe urmele rabojului strabun, un important instrument de cultura al lumii dacice. Intr-un studiu concis, ea se opreste la ,,Grafia semnelor rabojului comparativ cu cea a unor scrieri vechi”. Urmarind diagrama sau ,,pentagrama magica -pitagoreica”, constatam ca pe teritoriul dacic, ea este mult mai veche decat Pitagora. Asa, la Chindia, in satul Pescari, Jud. Mehedinti, intre semnele grafice rupestre, se afla si pentagrama magica. Vechimea acestui semn a fost evaluata de cercetatorul V. Boroneant, la 3000 de ani; la Nuca, in Jud. Buzau, in fundul pesterii, acelasi semn apare impreuna cu altele cu o vechime de circa 4000 ani; la Ditrau, semnele grafice au circa 1400 de ani, iar la Basarabi, in asezarea rupestra, semnele grafice, intre care si diagrama magica, au fost evaluate la 1200 de ani.
Dar ceea ce a atras atentia savantilor din intrega lume asupra culturii Daco-Romane strabune, au fost in special cele trei tablite ceramice de la Tartaria, pe Mures, in Jud. Alba. ( http://youtube.com/watch?desktop_uri=%2Fwatch%34v%3DcNSBceh10BM&v=cNSBceh10BM ) S-au descoperit aici ,,resturi de asezari apartinand culturilor Turdas, Petresti si Cotofani. Intr-o groapa cu materiale de tip Turdas, au fost descoperite cateva figurine de lut ars si de alabastru, precum si trei placute de lut ars, dintre care doua sunt acoperite cu semne de caracter pictographic si se presupune ca redau texte stravechi. Unele semne de la Tartaria prezinta analogii cu cele de pe tabletele descoperite la Uruk-Warka IV (Mesopotamia Inferioara). In cea de a treia placuta este redat un om care merge in urma cu doua animale cornute. Pentru teritoriul Daco-roman, aceasta descoperire a fost socotita ca fiind de o importanta deosebita si comentata cu viu interes de marii sumerologi ai lumii. Avand in vedere documentatia clara de circa 4000 de ani, adusa de arhitecta Silvia Paun, in legatura cu ,,rabojul” dacic, presupunerea ca tablitele mentionate mai sus ar fi fost aduse de aiurea, cade de la sine.
Cel mai mare tracolog al lumii, Prof. Dr. I. C. Dragan, sublinia in 1980, la al XV-lea Congres mondial de stiinte istorice, la Bucuresti, ca in jurul
Dunarii Carpatice s-a dezvoltat poporul Trac si de aici a ajuns in ,,Peninsula Iberica si chiar America. Aheii si Dorienii au pornit de la Dunare”. Era de fapt cel mai numeris popor din antichitate, dupa acela al indienilor. Tot Iosif Constantin Dragan sintetiza istoria multimilenara a poporului Daco-Roman, incepand cu stramosii Geto-Dacilor, din trupul carora ,,s-au desprins triburi care s-au deplasat spre est pana la Nipru (Marea Caspica – Ad-Ler), raspandind cultura lor Cucuteni (sau Tripoli cum o numesc vecinii mai noi); apoi au extins civilizatia bronzului si a fierului, denumita Hallstadt, spre nord
, in Carpati, pana la Marea Baltica, unde (Polonia de azi) au creat orasul Getidava sau Vistula; s-au extins spre Vest in Panonia, pe Dunarea Centrala, descinzand in Latium si in Italia Centrala prin Etruscii veniti din Anatolia pe mare, ( ETRUSCAN AND PELASGIAN MONUMENTS OF ITALY by Coen Vonk-
http://www.theosophy-nw.org/theosnw/world/med/eu-vonk.htm ; ORIGINS OF THE ETRUSCANS –
http://www.applet-magic.com/etruscans.htm ) ca si in Iberia, cunoscuti sub numele de Tardesi-Turdetani, unde au dezvoltat prima civilizatie iberica; in sfarsit in sud, in toata peninsule Haemusului, prin Pelasgi, Achei si Dorieni, iar inaintea lor prin Dardanii fondatori ai Troiei. Luvitii, Hititii si Armenii plecati de la Dunare au poposit si s-au raspandit pana in Palestina, stabilindu-se in regiunea Gaza a lui Goliath. Dunarea precum si Nilul pentru Egiptni, a fost leaganul Europenilor Traci si Celti, care au impanzit Europa si, in special zona mediteraneeana, pe toata intinderea ei, de la est la vest”. Centrul acestui mare popor era Corona montium (Transilvania Actuala). Generalul N. Portocala, in lucrarea ,,Din preistoria Daciei si a vechilor civilizatii”, ajunge la concluzia ca ,,prima civilizatie a primului mare popor al lumii s-a intemeiat in Dacia”.
Cercetatorul tracolog I. Popescu Puturi, in continuarea serialului Pe urmele stramosilor, ne prezinta capitolul ,,Vechea Europa”. Este de fapt o sinteza a concluziei reputatei ,,cercetatoare americana Marija Gimbutas”, ca Romania este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa, o entitate culturala cuprinsa intre 6500-3500i.H.” In ceea ce priveste figurinele de lut, desi au ,,unele afinitati cu cele cunoscute din Mesopotamia”, cele din Daco-Romania nu pot fi un rezultat al ,,importurilor” si ,,migratiei” din aceasta zona.[…]
Oricum , rabojul, cele trei tablite de la Tartaria de pe Mures au determinat pe cercetatorii romani si straini ( N. Vasa din Cluj, Stefan Andreescu -Bucuresti, Vladimir Georgiev din Bulgaria, savantul Boris Perlev, T.S. Passek, V. Titov, sumerologul sovietis A.Kifisim, poetul Andrei Nadirov din Leningrad, Lydia Lovendal Papae, Nicolae Miulescu, Viorica Enachiuc -Mihai, C. Olaru, Ariton Vraciu, Paul Lazar Tonciulescu, Constantin Daniel, Alexandru Stanciulescu Barda, A. Lazlo, Marija Gimbutas), sa traga concluzia ca in Dacia a fost cu adevarat cel mai vechi centru cultural din intreaga lume, din cele cunoscute pana in prezent. Vladimir Georgiev
spune ca tablitele de la Tartaria sunt ,,mai vechi cu un mileniu decat monumentele scrierii sumeriene”. Ar fi lipsit de sens sa nu impartasim concluzia sumerologului sovietic A. Kifisim, care a publicat si o harta special intocmita, incare demonstreaza ca ,,stramosii romanilor de azi au exercitat o influenta puternica asupra culturii intregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului si chiar a Chinei.
(DACII DE-A LUNGUL MILENIILOR de Preot Cercetator Istoric DUMITRU BALASA)
Sursa : pintilie nicolae, http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2012/05/26/dacii-descendentii-pelasgilor-cea-mai-veche-civilizatie-a-europei/

 

Latinitatea românilor, sustinuta de unii istorici

Românii sunt un popor romanic (latin) a cărui etnogeneză (proces de formare) a cunoscut trei etape: civilizaţia geto-dacă supusă cuceririi romane, sinteza daco-romană realizată în urma procesului de romanizare şi adaosul slav din secolele VI-VII. Romanitatea reprezintă un element esenţial al identităţii lingvistice şi culturale a poporului român.
columna-traiana
Originea latină şi vechimea românilor pe aceste meleaguri este subliniată în istoriografia Evului Mediu. Primii autori aparţin lumii bizantine, unde identitatea etnică a românilor era bine cunoscută. Într-un tratat militar, Strategikon (secolul al VII-lea), datorita limbii, aceştia erau numiti romani, termen întâlnit mai târziu şi la împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul (912-959) care, în lucrarea sa Despre administrarea imperiului, preciza că “aceştia se mai numesc şi romani pentru că au venit din Roma şi poartă acest nume până în ziua de astăzi”. Acest aspect a fost confirmat în cronica sa de Ioan Kynnamos, care a străbătut teritoriile nord-dunărene: ,,se zice că sunt veniţi demult din Italia”.
La fel ca şi bizantinii, ungurii au întreţinut un contact permanent cu românii, romanitatea acestora fiindu-le cunoscută. Notarul anonim al regelui Bela afirma în cronica sa, Faptele ungurilor (Gesta Hungarorum), că, la sosirea lor, ungurii au găsit în Panonia slavi, bulgari şi “blachi, adică păstorii romanilor”. La fel, ungurii, conduşi de şeful lor Tuhutum, i-au găsit în Transilvania (sec. IX-X) pe români şi pe slavi. Un secol mai târziu, Simon de Keza nota în Gesta Hunnorum et Hungarorum, că românii erau în Panonia la venirea hunilor, iar în vremea lui Attila romanii, locuitori ai oraşelor, s-au înapoiat în Italia, doar “vlahii“, care erau păstorii şi agricultorii acestora, rămânând de bunăvoie în Panonia.
Intrarea spaţiului românesc în sfera de interese a Romei şi a misionarilor ei face ca papalitatea să ia cunoştinţă despre existenţa românilor şi apartenenţa lor la “ritul grecilor”, nelegitm în viziunea curiei papale. Mai târziu, odată cu desfăşurarea luptei antiotomane a Ţărilor Române, interesul european faţă de români a sporit, manifestându-se în preocupările umaniştilor faţă de originea şi istoria acestora. Poggio Bracciolini a fost printre primii umanişti care au afirmat originea romană a poporului român. Pe lângă numeroase elemente comune limbii latine şi romane, el a constatat existenţa la românii nord-dunăreni a unei tradiţii referitoare la descendenţa lor dintr-o colonie fondată de Traian. Contemporanul său, Flavio Biondo, afirma despre românii cu care se întâlnise la Roma că “invocau cu mândrie originea lor romană“, iar cu Enea Silvio Piccolomini, devenit papă sub numele de Pius al II-lea, ideea originii romane a acestora a intrat în circuitul ştiinţific european.
Istoriografia românească este prezentă prin Nicolaus Olahus, umanist transilvănean de faimă europeană, el însuşi de origine română, care în lucrarea sa Hungaria (1536), este primul care susţine unanimitatea de neam, limbă, obiceiuri şi religie a românilor. Deasemenea, Johannes Honterus, originar din Braşov, înscrie în harta sa (1542) numele “Dacia” pentru întreg teritoriul locuit de români. Mai sunt şi cronicarii moldoveni: Grigore Ureche, în Letopiseţul Ţării Moldovei şi Miron Costin, în De neamul moldovenilor, care vorbesc despre originea noastră latină: “De la Râm ne tragem şi cu a lor cuvinte ni-i amestecat graiul“. Stolnicul Constantin Cantacuzino, în Istoria Ţării Româneşti, precum şi Dimitrie Cantemir, în Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor, au subliniat continuitatea de viaţă a dacilor sub stăpânirea romană, unitatea şi continuitatea românilor.
Odată cu cronicarii moldoveni şi munteni, cunoscători ai scrierilor umaniste, chestiunea unanimităţii este transferată din sfera tradiţiei în cea a istoriografiei, pentru ca Şcoala Ardeleană să facă din aceasta o armă în lupta de emancipare naţională şi socială a românilor transilvăneni.
Politizarea romanităţii românilor. Până în secolul al XVIII-lea, continuitatea românilor în ţinuturile carpato-dunărene era considerată un fapt normal şi logic. Însuşi împăratul Austriei, Iosif al II-lea (1780-1790), îi considera pe români “incontestabil, cei mai vechi şi mai numeroşi locuitori ai Transilvaniei”. Dar, pentru populaţia majoritară a Transilvaniei , începe lupta pentru drepturi politice refuzate secole de-a rândul de către “naţiunile privilegiate”. A fost elaborat Supplex Libellus Valachorum (1791), memoriu prezentat Curţii de la Viena, în care se subliniază că românii sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei, fiind urmaşi ai coloniştilor lui Traian.
În această atmosferă a fost lansată “teoria imigraţionistă” a lui Franz Sulzer, din Istoria Daciei Transalpine, potrivit căreia românii nu se trag din coloniştii romani din Dacia, aceasta fiind părăsită în întregime odată cu retragerea aureliană. Prin urmare, românii s-au născut ca popor la sud de Dunăre, undeva între bulgari şi albanezi, de la care au preluat influenţe în limbă, precum şi credinţa ortodoxă. De aici, ei au emigrat către mijlocul secolului al XIII-lea din sudul Dunării în Transilvania, unde îi vor găsi stabiliţi pe unguri şi pe saşi. Prin teoria sa, Sulzer sfida părerea unanimă din cultura şi ştiinţa istorică europeană care îi considera pe români urmaşi ai romanilor lui Traian. Istoricul englez E. Gibbon, autor al unei celebre istorii a Imperiului Roman (1787), arăta că în Dacia, după retragerea aureliană, a rămas ,,0 parte însemnată din locuitorii ei, care mai mare groază aveau de migrare decât de stăpânitorul got” . De la aceşti locuitori vor deprinde migratorii “agricultura şi plăcerile lumii civilizate”. Netemeinicia afirmaţiilor lui Sulzer a fost reliefată de reprezentanţii Şcolii Ardelene (S. Micu, Gh. Şincai, P. Maior, I. Budai-Deleanu), dar şi de cărturarii saşi (L. Toppeltinus, J. Troster).
Mai târziu, după realizarea dualismului austro-ungar (1867), imigraţionismul este readus cu şi mai multă tărie în dezbaterile istoricilor de către un geograf austriac, Robert Roesler. Teoria lui Sulzer este reluată şi îmbogăţită în lucrarea Studii româneşti. Cercetări asupra istoriei vechi a românilor şi va fi denumită “roesleriană”. Ideile principale susţinute de aceasta caută să demonstreze exterminarea dacilor în urma războaielor cu romanii, cauză care a contribuit şi la dispariţia vechilor toponimii dacice; romanizarea nu se putea efectua în cei 165 de ani de stăpânire romană, iar, pentru că dacii rămaşi în viaţă traiau izolati, Dacia a rămas pustie la retragerea aureliană; poporul roman şi limba română s-au format în sudul Dunării.
Scopul acestor teorii era limpede: anularea argumentelor istorice ale românilor în lupta politică din Transilvania şi justificarea poziţiei privilegiate deţinute de către maghiari, saşi şi secui. Teoria roesleriană a fost combătută cu succes de lucrările istoricilor români B.P. Haşdeu şi A. D. Xenopol. Mai târziu, investigaţiile ştiinţifice conduse de marii noştri istorici şi lingvişti – N. Iorga, V. Pârvan, C. Daicoviciu, Gh.I. Brătianu, Al. Rosetti, C. C. Giurescu, alături de cercetarea arheologică, au făcut progrese remarcabile, infirmând teoria imigraţionistă. Pe aceeaşi poziţie s-au situat şi mulţi istorici străini -Th. Mommsen, I. Jung, C. Patsch, P. Mackendrick, care consideră că românii sunt urmaşii daco-romanilor şi că s-au format ca popor în Dacia Traiană.
Sursa : Mariana Gavrila, Vasile Manea – Istorie: Bacalaureat, Ed. Aula, 2010

 

Băile Herculane, ne contempla 2 000 de ani de istorie

448px-https://georgevlaescu.wordpress.com/wp-admin/paid-upgrades.php?product=1003&view=purchase&loc=admin-bar&ref=go-proB.Herculane_mai_2007_1

Originea Băilor Herculane se întinde pe o durată de aproape două milenii. Bazele stațiunii au fost puse în anul 102 d.Ch. de Împaratul Traian, romanii introducând cultul balnear preluat de la greci pe care apoi l-au dezvoltat. Numele stațiunii de care este legat si numele societății noastre, vine de la zeul Hercules, fiul lui Zeus și al frumoasei Elena, consemnat în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii și al echilibrului între forța fizică și cea spirituală.
Romanii au construit aici, la Therme Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras), temple, băi, monumente și statui, închinate zeilor Hercules, Aesculap și Hygieia. Atestarea documentară a stațiunii datează din anii 153 d.C., fapt consemnat într-o tabulă votivă din băi: „Zeilor și divinităților apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimiși ca delegați romani să asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, întorcându-se nevătămați, au ridicat acest prinos de recunoștință”. În perioada civilizației romane, stațiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atracție pentru aristrocația Romei antice. Impresionați de excepționala putere tămăduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, romanii sosiți în Dacia le-au închinat un adevărat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules.
Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de mulțumire aduse zeilor pentru vindecare. După 1718 (Pacea de la Passarovitz) începe istoria modernă și contemporană a Băilor Herculane, în cadrul Imperiului austriac. Din 1736 începe reconstrucția și modernizarea băilor, a căilor de acces, grănicerii bănățeni construind aici majoritatea edificiilor din stațiune, care poartă amprenta unui baroc austriac impresionant. Se cuvine să pomenim aici de faptul că în anul 1999, Termele Romane cuprinse în monumentala construcție a hotelului Roman au fost redate, după 2000 de ani, în circuitul turistic astfel încât vizitatorii hotelului au posibilitatea să urmeze tratamentul balnear în aceleași condiții cu cele ale guvernatorului provinciei, generalul roman Marcus Aurelius Pius. După retragerea administrației și armatei romane, în timpul împăratului Aurelian, sub presiunea populațiilor migratoare, băile au decăzut mult comparativ cu perioada de strălucirile din vremea romană. În 1736, generalul Andreeas Hamilton, guvernator al Banatului din partea împăratului Carol al VI-lea, reclădește băile și menționează existența termelor lui Hercules, Higeea și Esculap. Izvorul cu cel mai mare debit este Hercules, care are emergenta sub Hotelul Roman și acolo se înscrie în hartă Baia nr. 9. Stațiunea este vizitată de-a lungul timpului de mari personalități, între care: împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I și împărăteasa Carolina, împăratul Franz Iosef și împărăteasa Elisabeta. În 1852 împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind „cea mai frumoasă stațiune de pe continent”, iar împărăteasa Elisabeta (Sisi) scrie un jurnal intim în care Băile Herculane sunt o prezență distinctă și încântătoare. În stațiune există Muzeul Nicolae Cena, ale cărui colecții au început să fie constituite începând cu anul 1922.
Existența neîntreruptă de două milenii a stațiunii Băile Herculane a fost favorizată de eficacitatea miraculoasă a izvoarelor termale, fiind socotite un „dar al zeilor” dar și de pitoreasca așezare a stațiunii într-o vale adăpostită de munți, de o frumusețe aparte. Dotarea tehnico-edilitară de prim rang la un confort de înaltă ținută și bogata diversificare a metodelor de tratament de la cura balneară clasică la diverse metode de fizio și electroterapie, masaje, acupunctură, etc. au conferit acestei stațiuni un înalt grad de atractivitate. Multiplele mijloace de recreare și divertisment, restaurante, baruri, terase de vară, bazine de înot cu apă termală, saună, masaj, biliard, etc. – precum și posibilitățile de drumeție și excursii în stațiune și pe Valea Cernei, constituie o atracție în plus pentru vizitatorii orașului stațiune balneară Băile Herculane
Sursa : Wikipedia, enciclopedia liberă
acua-parc-baile-herculane

 
 
Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 1,058 de alți urmăritori